Zi caldă de luni,cu soare fierbinte.Cer senin,aglomerat de nori difuzi,asfalt decolorat si prăfuit.
Mara respiră sacadat si priveşte fără să clipeasca norii lucizi,imaginându-şi ce plăcut ar fi dacă ar putea să-i lege cu o sfoară şi să-i facă numai ai săi.
Mara se mutase în acest oraş mic,aparent anost,în urmă cu o săptămână,pentru că tatăl ei se implica în acte caritabile şi fundaţia al cărei membru era îl repartizase tocmai acolo,în locul ăla aproape şters de pe hartă.Avusese o viaţă întunecată de suferinţă,după ce mama sa murise când era mica,iar sarcina grea de a o creşte căzuse pe umerii tatălui,un om pasionat,dedicat muncii sale,dar extrem de ocupat.În urmă cu numai şapte zile îşi părăsise puţinii prieteni pe care îi avea,mansarda tapetată cu fotografii,plopul din faţa casei,care îi fusese cel mai apropiat prieten timp de atâţia ani,(lăsa impresia că o ascultă,din cauza poziţiei cocoşate pe care o avea şi care denota înţelepciune),pentru a începe o nouă etapă a vieţii sale monotone.Şi doar ura schimbările şi i-ar fi plăcut să rămână lângă copac şi lângă locurile pe care le fotografiase de atâtea ori!Măcar de-ar fi putut lua plopul cu ea…se gândea în timp ce păşea stingheră pe poarta noului său liceu.Clasa a XI-a!Şi nu cunoştea pe nimeni…
Se aruncă pe băncuţa scorojită,în a cărei lemn erau încrustate nume de indrăgostiţi şi aşteptă,rigidă,lipsită de emoţii.Aşteptă să inceapă tortura,să intre în clasă şi să observe cum privirile celor din jur se aţintesc asupra ei,iar buzele lor se mişcă ritmic,judecând-o şi criticând-o,fără ca măcar să o cunoască.
Buclele sale imense cad în valuri peste umerii fragili,iar ochii ei de mărimea lunii si de culoarea frunzei de cireş privesc în gol.
În partea opusă a curţii stă Ian,executând mecanic,involuntar,aceleaşi mişcări ca şi Mara.În ochii tânărului brunet,lumina soarelui reflectă repulsia sa faţa de ritualul cotidian,pe care îl consideră anodin.Căută în buzunarul lateral al cămăşii sale în carouri şi scoase aparatul de fotografiat,cel mai de preţ lucru al său.Îl deschise şi,privind prin el,o observă pe Mara.I se păru o persoană superficială,lipsită de substanţă.Îi făcu totuşi o fotografie,deoarece pasiunea sa de a „desena cu lumina” întrecea indiferenţa faţă de tânăra care i se arăta în faţa obiectivului.
Mara respiră sacadat si priveşte fără să clipeasca norii lucizi,imaginându-şi ce plăcut ar fi dacă ar putea să-i lege cu o sfoară şi să-i facă numai ai săi.
Mara se mutase în acest oraş mic,aparent anost,în urmă cu o săptămână,pentru că tatăl ei se implica în acte caritabile şi fundaţia al cărei membru era îl repartizase tocmai acolo,în locul ăla aproape şters de pe hartă.Avusese o viaţă întunecată de suferinţă,după ce mama sa murise când era mica,iar sarcina grea de a o creşte căzuse pe umerii tatălui,un om pasionat,dedicat muncii sale,dar extrem de ocupat.În urmă cu numai şapte zile îşi părăsise puţinii prieteni pe care îi avea,mansarda tapetată cu fotografii,plopul din faţa casei,care îi fusese cel mai apropiat prieten timp de atâţia ani,(lăsa impresia că o ascultă,din cauza poziţiei cocoşate pe care o avea şi care denota înţelepciune),pentru a începe o nouă etapă a vieţii sale monotone.Şi doar ura schimbările şi i-ar fi plăcut să rămână lângă copac şi lângă locurile pe care le fotografiase de atâtea ori!Măcar de-ar fi putut lua plopul cu ea…se gândea în timp ce păşea stingheră pe poarta noului său liceu.Clasa a XI-a!Şi nu cunoştea pe nimeni…
Se aruncă pe băncuţa scorojită,în a cărei lemn erau încrustate nume de indrăgostiţi şi aşteptă,rigidă,lipsită de emoţii.Aşteptă să inceapă tortura,să intre în clasă şi să observe cum privirile celor din jur se aţintesc asupra ei,iar buzele lor se mişcă ritmic,judecând-o şi criticând-o,fără ca măcar să o cunoască.
Buclele sale imense cad în valuri peste umerii fragili,iar ochii ei de mărimea lunii si de culoarea frunzei de cireş privesc în gol.
În partea opusă a curţii stă Ian,executând mecanic,involuntar,aceleaşi mişcări ca şi Mara.În ochii tânărului brunet,lumina soarelui reflectă repulsia sa faţa de ritualul cotidian,pe care îl consideră anodin.Căută în buzunarul lateral al cămăşii sale în carouri şi scoase aparatul de fotografiat,cel mai de preţ lucru al său.Îl deschise şi,privind prin el,o observă pe Mara.I se păru o persoană superficială,lipsită de substanţă.Îi făcu totuşi o fotografie,deoarece pasiunea sa de a „desena cu lumina” întrecea indiferenţa faţă de tânăra care i se arăta în faţa obiectivului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu