Au trecut trei zile şi fiecare dintre cei doi şi-a reluat ceremonialul cotidian,încununat de melancolie.În cea de-a treia noapte,atât Mara,cât şi Ian au scris câte o scrisoare,năpădiţi fiind de gânduri şi de remuşcări.
05.februarie.2008
Iubito,
L-am citit azi-noapte pe Garcia Màrquez. De fapt, am terminat cartea aproape de zorii zilei şi am fost uimit că în fiecare frază te-am regăsit pe tine. Mă sufoc în propria-mi nesiguranţă, de când ai plecat, pentru că am început să mă îndoiesc de iubirea ta. Ştiu că nu ar trebui... simt o teamă acută să nu te pierd. Mi s-a întipărit în piele, în oase, precum un chist subcutanat în muşchiul incertitudinii. Mi-e dor să-ţi simt mirosul de păr ud, să te privesc fără să simt nevoia de a clipi sau de a respira, în ochii mari, de mărimea lunii. Păstrez cu mine, oriunde merg, eşarfa impregnată cu parfumul tău floral. Mi-ai intrat atât de adânc în suflet, încât ai ajuns să te identifici cu însuşi sufletul meu. Întoarce-te, iubito, căci m-ai pustiit pe interior!
Ritualul cotidian, altă dată sacru pentru mine, nu mai este acum decât un ceremonial anodin. Fără tine, cafeaua de dimineaţă este mai amară decât durerea, plimbările prin parc sunt mai stinghere, iar răsăritul- doar un stereotip!
Întoarce-te, fiinţă angelică, pentru că am realizat că nu te iubesc pentru ceea ce eşti tu, ci pentru ceea ce sunt eu, atunci când sunt cu tine.
Împreună suntem invincibili, suntem stăpânii universului. Chiar nu vezi că totul se învârte în jurul nostru?
Eu te aştept... azi, mâine, întotdeauna. Iar dacă într-o zi iubirea ta pentru mine se va nărui, să-ţi aminteşti că sunt aici doar pentru tine. Dacă vei uita că te aştept... nu contează, te voi ierta! Şi te voi aştepta în continuare...
Cu infinită iubire,Ian.
05.februarie.2008
Dragul meu,
Am observat că atunci când nu sunt lângă tine îmbătrânesc. Mă afund în urdori, în riduri şi în cearcăne. Îmi simt trupul greu, ca de plumb. Mă arunc în prăpastia halucinantă a visării. Reverie, meditaţie... vise colorate sau alb-negre, cu buline sau cu dungi, cu miros de mere şi scorţişoară. Hiperbolizez simplitatea şi sfidez rudimentarul. Te visez pe tine, iubite, cu privirea ta lunatică, cu mâinile tale puternice, care mi-au mângâiat părul ud de atâtea ori, cu zâmbetul tău naiv, condid...
Momentele de închipuire alternează cu cele de hiperluciditate. Sunt clipele în care îmi amintesc de faptul că nu suntem împreună şi atunci sufăr. Este o durere vie, fără margini. Cum reuşesc să ajung la un echilibru, mă încearcă din nou o disperare surdă. Mă învăluie liniştea şi-mi înăbuş un ţipăt de tăcere...
Noaptea îmi este cel mai mare duşman. Să dorm nu pot, să uit nu pot. Transpir, dar este o transpiraţie rece, purgativă. Bâjbâi pe întuneric, te caut. Nu eşti. Ştiu că şi tu faci la fel...
Tot ce-mi pot dori este să fim din nou împreună, ca să mă reîntregesc, ca să ne resuscităm iubirea, ca să ne vindecăm rănile adânci.
Te iubesc, chitară neacordată ce te-ai ascuns în inima mea! Îţi dăruiesc inspiraţie, iar tu, în schimb, cântă-mi....
Cu infinită iubire,
Mara.
05.februarie.2008
Iubito,
L-am citit azi-noapte pe Garcia Màrquez. De fapt, am terminat cartea aproape de zorii zilei şi am fost uimit că în fiecare frază te-am regăsit pe tine. Mă sufoc în propria-mi nesiguranţă, de când ai plecat, pentru că am început să mă îndoiesc de iubirea ta. Ştiu că nu ar trebui... simt o teamă acută să nu te pierd. Mi s-a întipărit în piele, în oase, precum un chist subcutanat în muşchiul incertitudinii. Mi-e dor să-ţi simt mirosul de păr ud, să te privesc fără să simt nevoia de a clipi sau de a respira, în ochii mari, de mărimea lunii. Păstrez cu mine, oriunde merg, eşarfa impregnată cu parfumul tău floral. Mi-ai intrat atât de adânc în suflet, încât ai ajuns să te identifici cu însuşi sufletul meu. Întoarce-te, iubito, căci m-ai pustiit pe interior!
Ritualul cotidian, altă dată sacru pentru mine, nu mai este acum decât un ceremonial anodin. Fără tine, cafeaua de dimineaţă este mai amară decât durerea, plimbările prin parc sunt mai stinghere, iar răsăritul- doar un stereotip!
Întoarce-te, fiinţă angelică, pentru că am realizat că nu te iubesc pentru ceea ce eşti tu, ci pentru ceea ce sunt eu, atunci când sunt cu tine.
Împreună suntem invincibili, suntem stăpânii universului. Chiar nu vezi că totul se învârte în jurul nostru?
Eu te aştept... azi, mâine, întotdeauna. Iar dacă într-o zi iubirea ta pentru mine se va nărui, să-ţi aminteşti că sunt aici doar pentru tine. Dacă vei uita că te aştept... nu contează, te voi ierta! Şi te voi aştepta în continuare...
Cu infinită iubire,Ian.
05.februarie.2008
Dragul meu,
Am observat că atunci când nu sunt lângă tine îmbătrânesc. Mă afund în urdori, în riduri şi în cearcăne. Îmi simt trupul greu, ca de plumb. Mă arunc în prăpastia halucinantă a visării. Reverie, meditaţie... vise colorate sau alb-negre, cu buline sau cu dungi, cu miros de mere şi scorţişoară. Hiperbolizez simplitatea şi sfidez rudimentarul. Te visez pe tine, iubite, cu privirea ta lunatică, cu mâinile tale puternice, care mi-au mângâiat părul ud de atâtea ori, cu zâmbetul tău naiv, condid...
Momentele de închipuire alternează cu cele de hiperluciditate. Sunt clipele în care îmi amintesc de faptul că nu suntem împreună şi atunci sufăr. Este o durere vie, fără margini. Cum reuşesc să ajung la un echilibru, mă încearcă din nou o disperare surdă. Mă învăluie liniştea şi-mi înăbuş un ţipăt de tăcere...
Noaptea îmi este cel mai mare duşman. Să dorm nu pot, să uit nu pot. Transpir, dar este o transpiraţie rece, purgativă. Bâjbâi pe întuneric, te caut. Nu eşti. Ştiu că şi tu faci la fel...
Tot ce-mi pot dori este să fim din nou împreună, ca să mă reîntregesc, ca să ne resuscităm iubirea, ca să ne vindecăm rănile adânci.
Te iubesc, chitară neacordată ce te-ai ascuns în inima mea! Îţi dăruiesc inspiraţie, iar tu, în schimb, cântă-mi....
Cu infinită iubire,
Mara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu