Iubirea desenează cu lumină - Episodul 4

Zi de vineri ploioasă.Mara ascultă un CD împrumutat de la Ian.”Ţââââr,ţââââr!”,telefonul zbiară plictisit.Răspunde tatăl Marei.Urmează o discuţie de un sfert de oră.Mara nu se îngrijorează-este prea calmă şi fericită în camera ei,cu caştile lipite de urechi,cu amintirea iubitului său în minte…

-Mara,am o veste foarte bună!
-Ce bine,tată!Spune-mi repede!
-Ne mutăm înapoi!Am terminat tot ce aveam de făcut aici.Acum poţi să recapeţi mansarda cu poze,plopul,vechii prieteni…

O parte din sufletul tinerei s-a sfărâmat în acel moment.Ce se va alege din iubirea lor?Cum o să-i dea cumplita veste?De ce trebuia să rămână din nou singură?
Vestea a crestat în ochii Marei lacrimi amare,care i-au inundat sufletul şi i–au ucis mintea…Norii plângeau cu furie,vestind furtuna lăuntrică ce avea să se instaleze cât de curând în sufletele celor doi îndrăgostiţi.

-Ian,ni s-a terminat timpul…
Ian îi şterse lacrimile cu mâneca hanoracului.
-Ce ţi-am spus eu despre timp?
-E valabil şi dacă suntem la sute de kilometri distanţă?
-Poftim?De ce să fim atât de departe unul de celălalt?
-Tata a hotărât să ne mutăm înapoi.Luni plecăm…
-Nu…nu,nu poţi!
-Nu mai e nimic de făcut.
-Ba da,luptă!Apără universul nostru!Hai să pornim o revoluţie!
-Împotriva cui?M-am săturat să mă lupt,Ian!Toata viaţa numai asta am făcut…
-Înseamnă că nu ştii să iubeşti,Mara.Ai minţit…
-N-am minţit!Iubirea mea e sinceră!
-Atunci luptă pentru ea…

Şi ziua de luni a venit.Străzile erau inundate de ploaie,de noroi,de tristeţe.Cearcănele Marei se întindeau leneşe sub ochii săi îngheţaţi.Mirosea a gaz de eşapament şi a nostalgie.Peisajul dezolant,presărat cu băltoace,îi amplifica zbuciumul interior şi o făcea incapabilă să mai vorbească.Deschise portiera maşinii,dar auzi cum cineva o strigă:”Mara,aşteaptă!”.
Ian o privi sfârşit din partea opusă a grădinii.Ţinea în mână o brăţară împletită chiar de el.

-Mara,nu pot să renunţ la tine!Ţine…am făcut brăţara asta ca să-ţi poarte noroc.Să nu mă uiţi niciodată!Promite-mi!
-Jur!
-Nu jura…
-Bine,îţi promit.Să-mi scrii!Eu aşa voi face…
-Desigur…

Un ultim sărut,o lacrimă,forma maşinii care se pierdea în depărtare,drumul rece şi ud,stingher,pe care stătea Ian,acoperit de nori,de exuberanţa visului de iubire care se spulberase…