Vicii-Puf si de la capat.

Ajunse la capătul puterilor. Sleită, incearcă să se târască până la urmatoarea bancă. Se ajută aplecându-se şi sprijinindu-se într-un boschete. Ridică capul si o zăreşte : o bancă din lemn, scrijelită de cine stie ce cuplu de manelari care se aşezase pe ea. Rasuflă usurată :a ajuns la destinaţie. De fapt nu avea una, dar işi imagina că acela fusese de fapt scopul ei, că destinul a tras toate sforile numai ca ea sa ajungă pe acea bancă . Închide ochii. Instinctiv, se căută prin buzunare, unde dădu de un pachet de ţigari « de fiţe » şi o cutie de chibrituri nouăzeci la sută goală. Mai scoate şi telefonul, care nu mai sunase de atâta vreme, parcă nici nu-şi mai amintea de ce îl mai avea. Aşa că îl aruncă cat colo. Nu conta, oricum se va duce după el. Se uită înapoi în palma trandafirie şi revăzu primele obiecte. Sustrase gentil o ţigară pe care o aprinse cu tact. De fapt, nu a mai aprins niciodată singură o ţigară. Se pare ca filmele proaste americane au ajutat-o cu ceva până la urmă. Trase nişte fumuri în piept, simţind otrava fumurie trecându-i din gât în plămâni. Se uită la ţigară, dar ii păru diforma. Mai trase un fum, apoi o aruncă si se gandi. Cercetă celalalt buzunar al hainei mult prea largi pentru ea,unde gasi o cameră digitală, destul de pretentioasă şi o sticluţa gri, lată si subţire, unde ştia că va gasi alcool. Nu conta ce tip. Deschise capacul, cercetă ultimele urme de buze rămase de la utilizatorul precedent al sticluţei si luă o gură. Simţi arsura, dar se bucură că a scapase de sentimentul de suflet negru ce o străpunsese în urmă cu câteva clipe, datorita ţigărilor. Scăpă sticla şi închise ochii. Oare ce s-a intâmplat ? Ce a adus-o acolo ? Ce se petrecea in acel parculeţ părăsit la sfarşit ploios de aprilie? În timp ce se dezmetici, îşi mai aprinse o ţigară. Stăti şi se gandî. Dar începu sa plouă. Rămase pe bancă, dar înainte să-şi dea seama o podoliră lacrimile. Erau lacrimile ei ? Sau era doar ploaia care-i da dea sentimentul de tristeţe confuză,de durere sufletească ce ar fi putut rapune şi un elefant? Scoase limba si simţi gustul amar. La naiba, chiar erau ale ei. Scoase camera, lumina era buna. În plus, fumul de ţigară comparat cu puritatea primăverii era un contrast nepreţuit. Văzu fotografia şi aruncă inapoi in buzunar camera cea inutila. Nu era timp sa se exprime în imagini acum. Trebuia sa-şi amintească, trebuia sa-şi dea seama ce o adusese acolo. Va recapitula tot ce i s-a întamplat ziua aceea, va însuma toate faptele. Numai aşa poate decide ceea ce trebuie sa facă. Şi totuşi, plouă. Rimelul i se va intinde pe toata faţa şi uraşte sentimentul ăla. Priveşte inainte, vede un pod. Îsi căută puterile. Şi le adună şi, dintr-o sforţare reuşi să se ridice şi să alerge până sub pod, la adăpost. Între timp, ţigara cade din mâna. Întoarse capul după ea, dar nu se intoarse. Nu, nu se merita. Se aşează rezemată, sub pod. Închise ochii din nou. Oare ce s-a întamplat toata ziua aia? Nu poate. E prea dureros să-şi amintească. Rămade cu ochii închişi încercând să gandească însă somnul o curpinse înainte să-şi dea seama.

Va urma..(serios)