Au minuit

Chaque fois que je me crois perdue, mon ange prend soin de moi. Chaque fois que je m’éloigne de mes espoirs, la haute garde renvoie un oiseau sur mon épaule. Elle crie toujours: ”AIME,AIME,EEEM,L’AIAIME!”. Tous me rassurent. Rien n’est perdu. Moi même, je me ranvoie au passé et je me moque de ma propre personne. Que je suis malade! Comme j’aime la folie. Dramatiser, c’est mon style,c’est tout à fait vrai. Malheuresement, qui sait-peut-être pas, je me souviens trop souvent de ma tête. Le grand etêtement que je porte m’épaisse fortement. Je cherche une évasion, une toute petite porte. Mais, le bon ange garde mes deux cotés. T’est vraiment charmante, petite puce. Je t’aime trop,le trop raison que tu aies me force et me gratte et m’entoure et m’échauffe.

Ah, prison, ah béatitude. Comme je vous sente, comme je vous adore. Le goût sur mes leveres, le goût des toutes saveurs, des toutes souffrances. Je vois et j’adore. Je les laisse. Toutes. Toutes mes fautes qui cherchent pardon, tous mes petites préocupations. Comme je vous aime, chères.

Vous êtes ma vie. Vous êtes mes espoirs. Je tiendrai compte de vous, et vous seuls. Chez moi,c’est possible.Je le rendrai possible.

Having the mean reds

For those of you who are très unfortunate, and haven’t seen nor read "Breakfast at Tiffany’s", „Having the mean reds”, unlike the blues(when „you’re sad, that’s all”), is technically „being afraid, except you don’t know what you’re afraid of”. Actually the concept is about knowing exactly what you’re afraid of (so afraid, afraid even not to be going mad), but being too scared to admit it.

The mean reds have their way of appearing at turning points in your life. When you feel like you have to tip-toe your way through life, only because you feel as if you’re on a circus rope and beneath you your feelings are wrapped in glass. Hence, if you fall you will break and hurt both your inside (feelings, mind health, future etc.) and your outside (feeling gloomy shows, you, instead of having what Andy Warhol mentioned as “good days”, happen to have only horrible days).

Well, presumably having been there, I tend to wonder which your solution was. I mean, most people have a certain somebody (relative, friend, lover etc.) who, at the price of a simple phone call has you fine and dandy by the end of that minute. For those of you who can’t really explain the matters to others, what process do you use? Moi, par exemple, I tend to gently tap my left side part of the chest (the area right beneath your neck) using my right hand. Also, seeing a really good movie or reading a fairly good book I’ve already made an opinion about really decreases my tension. Still, my solutions are rather short-term. Dealing with your problems is the really heavy part.

Sometimes I wonder what other people would do. Salvador Dali was paranoid by nature. How on earth has he managed for that long? Jane Austen, oppositely, had a very relaxed way of writing, the only problems on her character’s minds were weather to marry or not, or how to succeed in seducing the person you’re already passionate about. I can’t help but wondering if she was really like that.

On the other hand, being on a turning point is all in all not that bad. It doesn’t really matter where you’re ending up as long as there still are positive things about it. And there always are. Except for being sent to jail or Canada (I’m sorry, I couldn’t help it). I’m serious, seeing the bright side is not at all overrated. In fact, only genuinely smart people manage to do that, donc, it’s in fact a proof of intelligence and understanding.

Alors, are we all set? Moral support is amongst the things that I do best , even with myself. Just keep on moving forward, always towards love, beauty, truth, passion, and (why not?) honest work.

Lanturi de haur si gauri in urechi

Ador caldura cotropitoare din motive ridicol de simple. Imi cultiva lasciv prostia si ma lasa sa ma delectez cu cele mai mari superficialitati. Imi place pentru ca ma face si mai avida de necunoscut si mai multumita de momentul in care ma aflu.
Ma bucur atunci cand ma sufoc de caldura pentru ca nu-mi mai ramane energie pe care as fi investit-o in a ma enerva pentru calculatorul care nu merge, sau pentru ca o persoana oarecare nu mi-ar raspunde la o invitatie sicnera si simpla.
Imi place sa simt picaturi de transpiratie care mi se rostogolesc pe ceafa (pentru ca da, am dita mai claia de par-sa nu pierdem umorul rustic,e al naibii de bun in orice situatie-) pentru ca ma fac sa uit ca sunt un animal social si imi trezesc tot egoismul delasator care-mi spune sa stau tolanita pe canapea underwearless si sa ma dezamagesc cu literatura franceza.
Nu ma deranjeaza sa innebunesc stand in casa, ca apoi sa savurez la sfarsitul zilei conturul oamenilor pe care aproape ca-l uitasem. Si-apoi, mai dam si-o fuga pana-n Vama pentru ca acolo se nasc in fiecare zi in mintea noastra soarele si florile de camp.
Ma amuz amintindu-mi de teoriile mele de copil prost(nu stiu exact cat m-am schimbat de atunci, caci, desi inca inutile mi se par la fel de necesare) pentru ca stiu ca vara am timpul fizic sa ma gandesc la ele, si nu numai.

E vara si e timp! Indiferent de varsta, trebuie sa te bucuri de caldura si de ploaie si de tantari si de orice te mai enerveaza. PENTRU CA POTI!

mii de scuze daca cineva se simte ignorat vara asta, n-aveti de dat decat un coup de fil/courriel, si va rezolvam :D

PS: Blogul Dianei se numeste mai nou "Porumb pe băţ" . E nou si smecher si ma face sa balesc si la propriu si la figurat.

The most wonderful time of the year

Pentru mine, cel putin. NU Craciunul!
1 martie, evident. Sau "Martisor", cum vreti sa-i spuneti.

Dintre toate marile sarbatori romanesco-internationale mi se pare cea mai bine pastrata. Spun asta pentru ca pana acum martisorul nu a prins nici culoare polititca nici contur morbid. Desi extracomercializat, desi un pic overinventive, ramane plina de candoare si inocenta, vesnic alb-rosul care simbolizeaza cate ceva pentru fiecare.

Martisorul poate lua, in perspectiva mea, orice forma. Poate un freehug ( ca un simbol ecopacifistic-i'm in the mood for making up words-), poate un sarut simpatic pe obraz, poate un ghiocel (si el, sarmanul, are valoarea lui), sau, ca last resort o bucatica de plasticut, intr-o forma de potcoava(haaauuurrr) sau trifoi sau, mai nou, Hannah Montana (da,da! ati citit bine!). Tot ce conteaza de fapt, e cum il oferi. Ca sa modific putin arhicunoscutul proverb chinezesc "Un zambet face cat o mie de cuvinte, sau, dupa caz, o mie de martisoare".


Un pic superoptimistic? Hai sa rupem firul si sa ne gadim cum ar fi daca nu ar exista martisoare. Daca n-ar fi existat niciodata? Big deal, ati spune. Dar cum ne-am mai aminti ca vine primavara ( putting aside the obvious)? Adica, ce spune mai bine decat un semn mic un "te iubesc si pentru ca s-a schimbat anotimpul" sau " multumesc ca inca suntem amici, chiar daca mi-am batut joc de tine atunci, la party" sau un clasic "mama, esti draguta si cand tipi la mine"? Nu v-am convins, se vede. De ce avem nevoie de martisoare? S-o luam pe domenii: lexical, pentru ca,"nu-i asa?" tare ne mai plac diminutivele, astronomic pentru ca toti suntem la un moment dat de pe Marte, istoric, pentru ca s-au gasit martisoare vechi de 8000 de ani, dovada ca nu suntem niste barbari din nastere.


Concluzionand...? Trei cuvine, pentru toti: " Razi, ba, boule!". Glumeam. Vroiam sa spun:

MARTISOARELE SUNT OK. :D



Daca ati rezistat pana aici, va dau si un gag asa, sa va dati seama cam ce viziune are fiecare:

O femeie se holba la niste "chestii" (imi pare rau nu am observat destul de bine ce era, era extrem de rosu si kitschos , va asigur: ori perne ori ursuleti ceva).
Vanzatoarea :" Da, sa stiti ca toate sunt X lei, TOATE FAC "I LOVE YOU"".
Superb?Stiam.

PS: pentru ca toata lumea-i "verde", pentru martisoare dragalase, handmade si ecologice mergeti la targul din fataMuzeului de Arta Populara ( speer ca stiti care este, daca va ziceam vis-a-vis de Famous sigur stiati).

R.I.P

Nu Michael Jackson, nici suferinzii de gripa AH1N1, nici macar sarmanii haitieni.


R.I.P Jerome David Salinger.

Cateva cuvinte despre el? S-a nascut in New York in 1919. Romanul sau cel mai cunoscut a fost cu siguranta De veghe in lanul de secara, care s-a vandut in cel putin 65 de milioane de copii (ganditi-va numai de cate ori au fost imprumutate in biblioteci). Acest roman este considerat unul din cele mai importante din secolul XX, tinand cont si de faptul ca David Chapman (ring any bells? nenea care l-a omorat pe John Lennon(negrul ala de la Black Eyed Peas)) o tinea intr-o mana, si in cealalta pistolul. Ultima sa publicatie a fost in 1965.A murit la 91 de ani, pe 27 iauarie 2010.

Cel putin 70 la suta din pretenii mei au citit The Catcher in the Rye( "De veghe in lanul de secara", pentru non-englezisti) si alti 5 la suta Noua povestiri , lucruari pentru care ii multumim din suflet.




Pe calea asta ii spunem adio si lui Eric Rohmer, un regizor francez adorabil. Va recomandam sa vedeti Antotimpurile, in special Conte d'ete.


P.S:Nu stiu cum va simtiti voi, dar eu una sunt usurata. Suna cel putin dubios. Vreau sa zic: sunt fericita fiind ca am scapat de luna ianuarie. Chiar sunt. Au murit doua vecine de-ale mele, dintre care la una chiar tineam. A murit Salinger. Ma simt totusi intr-o perioada de tranzitie. Ca si cum ar fi necesar ca mai multe persoane sa dispara ( din viata mea, sau viata publica) pentru ca in 2010 sa se desfasoare...in sfarsit...ceva.

Ungrateful bastards sau A very merry Christmas

Incep cu putina curtoazie, si anume un Craciun extrem de fericit pentru toata lumea. Sper ca ati primit cu totii cam ce v-ati dorit anul asta. I know i did. Multe urari nu sunt de folos, la un moment dat devine kitchos si nu e bine sa te complici.

Si cum eu pe blog nu-s niciodata fericita, hai sa va zic ce m-a enervat Craciunul asta:

mass-urile prin sms (da-o naibii de treaba; daca vrei politete fa macar un mesaj personalizat si nu trimite neaaparat la toata lista, doar cei la care tii. fara suparare daca anul asta n-am trimis sms inapoi nici la cei cu mesaje personalizate, sunt o lenesa si jumatate);


maica-mea la faza cu "vine preotu cu craciunu' " ( e treaba aia in care preotu iti colinda scara de bloc, vine la tine sa-i pupi icoana pentru ca esti un neneorocit care nu se duce la biserica si pentru asta primeste o tona de bani de la enoriasi )


colindatorii pentru ca anul asta am incercat sa iau o alta abordare (don't get me wrong, ador colindele si copiii dragalasi care le canta) si anume le-am luat bomboane, in speranta ca o sa bage mana adanc in cutie (da,da ca americanii de Halloween) dupa ce au terminat cantul. treaba e ca n-a mers deloc-colindatorii cand auzeau de bomboane se dadeau doi pasi in spate si luau fata aia de "ce cacat mai bine nu ma oboseam sa cant" si luat o singura bomboana (si la naiba nu erau naspa, erau chokotoff pana la urma tot eu mananc din ele).
evident, le-am dat si bani dupa aia.


magazinele astea nenorocite care nu mai au globuri si alte ornamente de brad din sticla, doar plastic cacacios si ieftin(adica ieftin ca aspect, nu ca pret neaaparat).


filmele de craciun de la teve (ma asteptam la ceva clasic, Shirley Temple gen, in schimb we get '90s american cheap shit si chestia aia cu Stefan Banica Jr in costum de Mos Craciun care sincer e cam ultima chestie de pe planeta pe care as vrea s-o vad)
nici cinema-ul nu-i prea ofertant in perioada asta..sa vedem care-i treaba cu The Avatar desi eu nu sunt genul "alien".


Ce e super de Craciun:
bradul (desi imi cam vine sa plang cand ma gandesc ca cineva l-a ciopartit si l-a dus departe departe de padure)
ornamentele vechi de sticla pe care le punem in fiecare an
cadourile(e super sa faci cadouri, cea mai grozava chestie e privirea cuiva cand deschide un cadou; plus, eu am primit ce am vrut)
radio (au dat cantece bune de craciun, desi mai niciunul romanesc)
sudoarea de pe fruntea mamei cand face sarmale (priceless, desi eu cam urasc carnea)
matusile care se vorbesc intre ele si schimba ultimele barfe
hartia de impachetat (pungile de cadou sunt lucioase si kitschoase biaac)
felicitarile de craciun primite prin posta
lumanari parfumate pe masa
reclamele de craciun (sarbatorile VIN)



Greenspotting va ureaza: Craciun Fericit si la anu' sa faceti tot ce n-ati facut anul asta.

Ce se intampla atunci cand lumea iti spune ca esti verde la fata

Daa.Ajungi la spital.
Si uite asa, doua saptamani (si o zi, for the record) o iei incet, incet razna.
Nu vorbim aici de conditii (CLOR, mult CLOR sa fie la baie) sau mancarea (iei doua linguri si te-ai saturat) sau personalul (infirmierele-care te trezesc la 5.30 ca sa dea cu mopu si sa te pregatesti de vizita de la 8 sau asistentele-care ori asteapta o "atentie" ori daca le superi iti fac niste "suuper" injectii), ci, in principiu, de oamenii bolnavi pe care ii intalnesti acolo, colegii tai de suferinta, alinarea de la jumatate de metru departare.

Prima mea colega de camera. Femeie la 50 , operata, cu drenuri si chestii. La inceput binevoitoare, pe parcurs am aflat ca avea trei obsesii: vise erotice, sa-i sune telefonul si sa se lase de fumat. Avea un fiu un pic sarit de pe fix, convins ca manelele salveaza sociatatea.
Alta colega. Baba cu barba (hernie). Batranica la 71, nu prea sociabila, avea cea mai draguta reactie dupa clisma pe care ati vazut-o vreodata. Par facial considerabil, notata ca "mai dotata decat unii baieti"la categoria pilozitate (faciala, evident).
Sa nu uitam copii de the almighty baba violata. Tanti de 69, sosita in "stare avansata de ebrietate"(cum au notat politistii), sau beata muci/rupta-n doua/pe alta lume frate(cum am observat) foarte activa si receptiva la stimuli. O interogheaza politia in spital. Neaga tot.
Dintre cele mai remarcabile tanti cu ruptura de perineu care dansa pana la baie fiindca nu se putea tine pe ea si faptul ca telefonul ei suna ca al profei de mate (si suna incontinuu).

Cele patru super doamne au avut grija sa observe absolut toate detaliile de la absolut toate persoanele care m-au vizitat.Absolut toate.

Au mai fost, stati fara grija.
Tipa de 16 ani, venita cu apendicita, niciun stres, nicio lege, nu stia ce-i aia "scaun" in termeni medicali.
Pitipoanca, ea nu se poate opera in Constanta. Cheama doua pitipoance s-o transporte in ultimul hal la Bucuresti.
Tipa de treaba. Lucreaza la Mec, e studenta in ultimul an la limbi straine, rade mult si are un ex care e jandarm, il cheama Cristian si seamana cu Cioaca.


Dudes, eu nu ma plang aici. Cand esti bolnav oricum o iei umpic pe carari. Si apoi e super tipa de la pansamente care te lasa sa-ti iei singur leocoplastul!


Cam asta e viata de spital. Trebuia sa zis ceva, e destul de marcant. Inca sunt debusolata, nici nu mai stiu ce am scris. Am inceput sa uit si nume si fac misto de mine cand vad ca sunt babe care se tin mai bine ca mine.
Va doresc sa nu ajungeti niciodata la spitalul judetean. Din tot sufletul.



si acum un gag involuntar de-al maica-mii de la care nu ma pot abtine.

Cand imi era foarte rau, ma intorc de la scoala vlaguita si oropsita, in ultimul hal de obosita, si cu ultimele puteri sun la usa. Deschide mama cu o fata deja ingrijorata si ma intreaba
"Ce-ai mama, ti-e rau tare?". Eu dau din cap in semn ca da, eram prea terminata sa vorbesc. Ea intreaba "Te doare burta?" Eu zic un da pricajit. Ea, cu o fata angelica imi ia ghiozdanul si ma intreaba "Te duci sa iei niste painica?".
Nu stiu cat de funny iese daca o cititi, fara intrepretajul meu dramatic dar va asigur ca faza a fost atat de criminala incat cu ultimul dram de cunostinta inainte sa ma trantesc violent pe pat m-a bufnit un ras semi-isteric.

Sa fim sanatosi! :D -sloganul meu pentru alegerile prezidentiale-

Before night falls...

Ce ma face pe mine sa iubesc filmul asta nu e titlul inspirat, nici macar Javier Bardem care este impecabil in rolul lui Reinaldo Arenas (revolutionar cubanez) ci constientizarea faptului ca tortura face artistul adevarat.

Povestea este bine scrisa si structurata, filmul in principal este unul bine produs si regizat. Singurul factor iritant este, dupa parerea mea jocul "mamei" lui Reinaldo, unde as vedea-o pe Penelope Cruz mult mai brutala si concentrata in locul lui Olatz Lopez Garmendia.

Frumusetea si naturaletea acelor zile dureroase cand Reinaldo se afla in inchisoare este marcata de aparitia a doua personaje contradictorii jucate de acelasi actor hipercunoscut in decurs de 11 minute. Primul ca Bon Bon, un transexual care in schimbul a 1000 de tigari a transportat (oarecum neconventional) romanul lui Arenas ce avea sa se publice in Franta.Al doilea ca locotenentul Victor care l-a obligat sa-si nege conditia sexuala desi el insusi era...nesigur.


Povestea curge simplu si natural, pastrandu-se atent datele autobiografice din romanul personajului principal care este deaseamenea si cel mai cunoscut.Filmul este plin de emotia vibranta cubaneza, de pasiunea pentru literatura si frumusete, sentimente din cele mai nobile de la oameni de toate tipurile. Trebuie sa vedeti "Before night falls" pentru a intelege notiunea de sacrificiu pentru arta. Sau daca nu, ca sa vedeti fundul lui Johnny Depp in costum de travestit.








"Leonardo da Vinci was homosexual, so was Michelangelo, Socrates, Shakespeare, and almost every other figure that has formed what we have come to understand as beauty. " Cuvinte care i-aua dus lui Bardem nominalizare la Oscar pentru Best Actor.

Frenetic

...sau Cum O Vad Eu Pe Diana

Camera alba cu pereti patati de iubire si vopsea Dali-ana. Pe fundal, un winamp pe repeat canta încontinuu „ Let me take you down, `cause i’m going to strawberry fields…nothing is real” .Intr-un colt canapeaua vesnic plina de haine incapatanate. Camasile lui negre si fustele ei lungi. In mijloc, birou de mahon tapetat cu hartii inmuiate in cafea. Cana, uitata undeva intr-un colt va servi cat de curand pe post de scrumiera, care arata acum ca muntele lui Mahomed. Pe scaun, o aparitie cu par blond jumatate strans intr-un coc prins cu trei pixuri (niciodata nu se stie unde se pierd sub mormanele de scenarii...uneori e ca si cum ai stoarce apa din bambus). Ochii obositi, acum mai mult rosii decat albastri stau plecati spre pagina intr-o concentrare maxima,o mana tremuranda pe pix, cealalta sustinand fruntea.

Jos, pe coala: 'ghilimele scrijelite dintr-un suflet tulburat' Ieri ai fost poezie, azi esti muzica, maine {coala de smarald/ raza de lumina fara de care fotografia n-ar fi existat/pensula lui Monet}.

Taiat.Nervi.De la capat.

Cu tot respectul!

De vreo trei ani incoace pot sa recunosc ca am crescut si eu indeajuns incat sa ma tin la pas cu treburile de pe internet: youtube, blog-uri, forumuri...
Ca sa ma explic mai bine, recunosc ca cel mai mare stres pe care il am dupa ce citesc informatiile care imi trebuiesc este vremea comentariilor. Unele fiind constructive, ma chinui sa citesc macar trei sferturi, depinzand desigur de numar sau de valoarea informatiei primite. Ma inrosesc rau si incep chiar sa hiperventilez cand descopar oamenii care se baga aiurea in seama pe bloguri doar ca sa-si faca reclama la propriile miracole tehnologizate sau, cel mai rau caz, sa-si verse frustrarile de acasa pe oamenii care chiar au o opinie. Bottomline: COMENTARIILE SE FAC NUMAI PE SUBIECT, DACA CINEVA ARE CHEF SA STEA A TACLALE CU ALTCINEVA SAU SA SE CERTE, FACETI SCHIMB DE ADRESE DE MAIL SI LASATI OAMENII SA CITEASCA PE UN BLOG(SAU LA UN CLIP) RESPECTABIL COMENTARII RESPECTABILE.



Nu avem un blog popular si asta e ok, nu l-am construit ca sa devina sursa de venit. Sunt mandra ca pana acum NU am dat in certuri sau conversatii nefolositoare, si sper sa il pastram asa


Greenspotting multumeste pentru intelegere. Pace si prosperitate pentru tot restul verii. :)

Summer Buzz

In ultima vreme nici n-am mai apucat sa deschid calculatorul, dar mite sa vad daca blogul mai traieste. Apparently, it does.(phew) Treaba e ca toata lumea e ocupata in perioada asta, ba cu probleme, barfa, ba cu distractie si dubiozitati. Eu incep sa uit cum mai arata casa mea, sa prind bronz de tractorista si sa ma plang ca n-am destule accesorii. Concerte, party-uri cam slabut dar existente. Incep din ce in ce mai des sa stau seara si sa ma intreb "Ce naiba am facut toata ziua??". In schimb, toata lumea o duce prost cu banii, prin urmare greu cu deplasarile. Sper la o iesire undeva departe, departe de orasul asta puturos si uscat, poate undeva la tara sau in orice caz intr-un loc uitat de lume cu niste iarba pe care sa stau ca o plojnita si sa citesc romane dubioase.
Mai bine va las ca oricum nu pot sa leg doua propozitii coerente si in plus imi stric proaspata manichiura cu oja nesimtita.
Greu sa fii fata vara!


PS: pt feeling de vara, cititi "Generatia X"

De ce nu pot si constantenii?

Cred ca a aflat destul de multa lume, zilele astea se desfasoara anualul IPIFF. Inca nedezvoltat( la a 4-a editite, cred), succeda TIFF-ul intr-o incercare de a recompensa catusi de putin filme independente, fie ca sunt ele straine sau (preponderent) romanesti. Nu suna rau: multi invitati, destule filme, locatii "promitatoare" (noul pavilion expozitional, cityplex). Totusi, cam multe bube anul asta.

1. Site-ul. In constructie pana in ajunul evenimentului.
2. Programul. Nu coincidea cel de pe site cu ce era in pliantul de la cinema.
3. Publicitatea. Doua site-uri de evenimente si 3 afise nu au reusit sa popularizeze festivalul. (La "Vicky Cristina Barcelona" s-au strans cam 5 oameni in toata sala.)
4. Organizarea. Nici acum nu stiu unde s-a tinut "Politist, adjectiv", probabil la Cityplex.
La proiectia "Cea mai fericita fata din lume" a inceput mai intai "Boogie", ca apoi sa fie intrerupt cu scuze precare: "Ne scuzati, s-a intamplat o greseala regretabila. Va mai dura 15 minute". Excuse me?!?!?!

Nu vreau sa fiu extrem de critica (desi cam cu asta ma ocup), asa ca iata niste "pointers" pentru la anul.

-luati-va un baiat care se pricepe sa termine site-ul cel putin cu o saptamana inainte de start.
-incercati sa deschideti vechile cinematografe (Republica, Studio), caci atmosfera de festival s-ar mula imediat pe locatii.
-daca publicati afise, imprastiati-le in tot orasul.
-intocmiti un singur program si respectati-l.
-reducerile la elevi, studenti si pensionari nu strica niciodata.


Sincer, sunt mandra ca exista festivalul si ca se tine la noi in oras, sper sa creasca odata cu anii si sa ajunga mai mare si mai frumos decat TIFF (daca se poate).

Imi amintesc cand...

...m-ai invatat sa-ti raspund simplu si sincer;
...m-ai luat in brate si am trecut marea impreuna;
...radeai la balbele si greselile mele copilaresti;
...imi mangaiai parul incalcit;
...traversam orasul impreuna si talpile noastre deveneau una cu asfaltul;
...clipeam si degetul mic imi tremura de teama sa nu te mai vad;
...simteam ca respir prin plamanii tai;
...mi-ai descoperit imperfectiunile,si ti-ai afisat inocenta;
...stiai exact ce trebuie sa spui ca sa ma inveselesti;
...zambeam si uitam de toti si toate;
...
...
...
...
...
...te-am uitat.

Le cendre, mené par les ondes de bonne heure.

BUM.BUM.BUM.
TIC.
TAC.
TIC.
TAC.
Timpul si ritmul sunt esentialul ce te formeaza la 02.48. esti prea obosit sa respiri, prea agitat ca sa te gandesti. Te asezi, iti e mai bine. acum incepe totul. sprijinit de peretele negru, iti simti buzele invinetindu-se. inchizi ochii si deschizi inima prin urechi. puff!

Acum esti cenusa. esti o cenusa purtata de undele beat-ului. Esti una cu aerul incarcat de fum de tigara, una cu difuzoarele, una cu picatura de transpiratie sincera de dupa urechea persoanei care ai fost. Tu, praful, cauti sa te asterni. Dar vantul are alte planuri cu tine. Si-a gasit un prieten, o singura particula care il poate intelege si simti cu adevarat. te poarta prin parc, va jucati impreuna cu frunzele catifelate de primavara. Apoi te duce pe strada, va rostogoliti pe asfaltul rece si aspru, ca sa va poleiti sufletele de lacrimi si ganduri amare. Vantul rade de tine, caci tu inca te misti pe ritm, necontenit pe bataia obosita a aceluiasi "drum". Ii soptesti bland la ureche "parte din mine, parte din noi". Si o sclipire luceste in intuneric, din sufletele voastre de marimea unui creier de furnicuta. Veti zbura lin pana pe plaja.
Cerul instelat de deasupra apei, mereu obosit si plictisit, va saluta cascand pe o voce de bas.
Intri in apa rece si sarata, si iti amintesti de pleoapele caprioarei zgribulite care ti-a cerut un simplu sarut. Tot plutind in durerea ta, te zgarii din greseala de epava aproape inghitita de marea infometata. un strop de sange pateaza albastrul necrutator al marii, si ajunge pe o alga infrugurata. rogi vantul sa te poarte pe nisip. Odata ajuns, descoperi ca nu esti singur. O scoica batrana incepe o poveste: "Fiecare fir de nisip a fost o persoana ca si tine, rapita de vantul hapsan caruia ii place atat de mult sa va rascoleasca amintirile. Lacrimile voastre au format de fapt marea. Dorul usturator in care se imbaiaza spiritele libere ca sa..." Nu mai poti asculta. Urechile iti tiuie ingrozitor si o panica inimaginabila te patrunde pana la degetele picioarelor.

Deschizi ochii. In spatele tau, simti peretele negru vibrand. Inauntru, cateva persoane ascultand povestea MC-ului. Te uiti la ceas: 04.16.

TIC.
TAC.
TIC.
TAC.
BUM.BUM.BUM

leapsa.

Doua posturi intr-o zi. Wierd, huh?

...daca as putea ce as vrea sa fiu?
o floare: zambila
un anotimp: primavara
o culoare: maro (sau asa ma simt acum)
un animal :iepure (desi ma tenta sa zic gandac)
un obiect vestimentar: sutien
o piesa de mobilier: ornament
o piesa muzicala:Sedative de la Babyshambles
un vers: "decat sa-ncerci sa-i spui cuiva ceea ce simti, mai bine il faci sa simta ceea ce spui".
un peisaj: o padure deasa,deasa,deasa
un obiect: o pagina (L.E: o lentila de Nikon)
un instrument muzical:o tuba
un copac:auzisem ca un plop desi mie mi-ar placea o salcie
un oras: Paris
o persoana publica: Andy Warhol (ups, a murit)
o persoana apropiata:habar nu am (poate ca sor-mea)
o carte: Alergand pe tocuri =)) serios vorbind? aaa.... La fascination du pire, cred.
un fel de mancare: salataaa
un supererou:Malina
un fenomen al naturii:tornada
o masina:bicicleta
un fruct:capsuna
o parte a corpului:unghie
un film:La vie en rose.


Cam asta e treaba. Considerati-va leaps-uiti.
Poate ajunge pe la Diana, ca n-a mai scris de o vesnicie.

Gata cu ineptiile, hai sa fim toti consumisti!!

M-am saturat de toata lumea care se da "eco". Doar fiind ca ai invatat un cuvant nou si il auzi pe la stiri nu inseamna ca te reprezinta. Mai bine priviti in jur si ganditi-va ca sunt oameni care mor de sete si voi stati jumatate de ora la dus sau ca delfinii mor pe capete in Marea Neagra si voi aruncati cu sticle de plastic in ea sau mancati chipsuri pe plaja. Cand vezi un semn pe-un tricou in mall si ti se pare ca e Mercedes, MAI UITA-TE O DATA!! S-ar putea sa fi gresit o liniuta. Si cand bagi in tine tot carnatu de Craciun mai vezi si pe la bietele animale carora le dau de mancare numai cacaturi. Stiti ce? S-o lasam pe Esca sa-si faca riduri ca vin inundatiile si sa mergem toti la o shaworma. Sa flegmam pe jos si daca tot suntem pe-acolo, sa mai aruncam si punga de la pizza de patiserie!!

De azi ma bag pe regim carnivor, multa bere si TOATE LUMINILE APRINSE!!





am fost oarecum ipocrita. voi credeti ce vreti.

Vision d’un artiste,cica.

C’était une chaude et humide nuit d’avril. Les fleurs et les arbres étaient tous muets, à l’attente de l’été. Une belle femme, aux cheveux rouges et yeux verts courrait dans une ruelle étroite, bordée d’arbres. Une lumière étrange regnait dans cette ruelle, d’un coin jusqu’à l’autre. La femme portait une blouse blanche et une jupe rouge qui lui arrivait jusqu’au genou. Elle courait parce qu’elle était en retard. Quinze minutes la separent d’une fête organisée par son chef,où sa presence était vitale. Voilà pourquoi elle essaiait de mettre son rouge et de coiffer ses cheveux en même temps. C’était un peu difficile, mais elle l’avait fait mille fois auparavant. Dans son grand sac elle avait une robe rouge assortie aux talons qu’elle portait. Elle ne s’arrêtait pas de courir. La ruelle ne faisait qu’écouter les bruits faites par la femme.

Silence. Clic! “Oh, non!”pensa la femme. Un talon s’était cassé. Quoi faire maintenant? Paniquée, elle s’est traînée sur le trottoir. Elle s’assit. Elle sortit son téléphone du sac, et commença à chercher des numéros. Mais surprise! Elle n’avait pas de signal. “ Peut-être un taxi va passer par ici..” s’encourageait la femme. Un petit vent commença, et les arbres faisaient un bruit, comme s’ils riaient. “ Qui est-ce que je veux tromper? J’ai jamais vu des voitures passer par ici.” La femme ne trouva qu’une solution. Elle s’appuya contre un arbre et fuma une cigarette. La relaxation était complète. La femme leva ses grands yeaux verts et regarda le ciel. Il commença a pleuvoir.

CLIC!, fit l’appareil du photographe. “MAARC! T’es là?”

La semaine de la langue française,

6-22 mars 2009

PS: asta ca sa nu ziceti ca v-am mintit in postul trecut :P

**Merde,mille excuses!!**

Intre production orale (pt delf , nu va ganditi la prostii) si celelalte milioane de lucruri pe care le am de facut, dar pe care se pare ca nu le voi face niciodata (sau poate candva...in timp ce am un vis colorat si alb-negru in acelasi timp) m-am decis sa scriu ceva normal, intr-o perioada care, in mod normal m-ar introduce inntr-una din cele mai mari anormalitati care se petrec anual. Nu mi-a iesit, normal.

Vorbesc despre perioada care scoate ce-i mai fratuzesc din mine, toata treaba aia cu basca si accentul pe care il uraste toata lumea.Stiti voi, toata vrajeala aia cu "saptamana limbii franceze" care de fapt dureaza trei saptamani.Colac peste pupaza, au bagat si olimpiada la mijloc. Fix undeva la mijloc, mai exact, pe 14 martie(ring any bells? targul de universitati?).

Aici intervin reminescentele Dianei, urlatul profesoarelor de franceza, petrecerile cu vin si bere si sandwich-urile cu branza(mai repede cascaval, dar branza suna mai frantuzesc). Undeva, pe o floare de zambila uscata sunt eu, incercand sa fac macar jumatate din lucrurile pe care ar trebui sa le fac.

Cineva tot o sa vina sa intebe "De ce te stresezi atat?". Pledez vinovata. Imi place. Imi plac alea zece cuvinte pe care ma tot chinui sa mi le amintesc in fiecare an. Imi place sa lucrez o gramada la un articol, un afis sau orice. Si chiar si cand primesc strambaturi dezaprobatoare, ma straduiesc. Nu sunt cine stie ce workaholic, nici macar cine stie ce geniu antreprenor. Dar asa e viata. Radem glumim...





{So if you ask me "Do you belive in God?", forgive me if I answer "Does God belive in me?"}

PS:videoclipul asta... nu l-am vazut niciodata integral, m-am limitat la a ma bucura doar de "sunete".

Iacătă

una bucata leapsa primita de la madmoiselle Diana ma obliga (atat verbal, cat si in scris) sa raspund.

deci za leapsa goes like this:

Cum ar fi…
… să fie o roșie pe fiecare scaun pe care te așezi?

stiu ca suna dubios... dar m-as simti extrem de frustrata fiindca oamenii mor de foame si eu ma asez pe mancarea lor. in plus, este partial dezgustator sa umbli cu pantalonii...uzi/patati/stresanti

… să înnebunești?

mi s-a intamplat deja..e luna ianuarie. in plus, am visat mereu ca o sa pun mana pe un pumn de calmante si o sa le torn pe gat cu niste vodka. Sadic? putin spus.

… să vezi un concert Bob Dylan?

genial? incredibil? fantasmagoric? ( copyright DeDe). pribabil as tipa "Blowin' in the wiiind"

… să ai mereu ochii lui aproape?

nu si cand sunt pe buda. nu-i frumos.

… să n-ai restanțe?

restante? e un cuvant dubios. deci probabil ar fi bine.

… să bei până mori?

daca am trecut de varsta pe care mi-ar placea sa o ating (50 de ani) si daca as fi cu cineva si n-as bea singura de-an ******... sa zicem ca nu ar fi prea rau. Marea mea problema e ca mai mult de un litru de lichid nu prea pot sa beau incontinuu.

… să faci plajă în Siberia?

pai... nicio problema, as long as i have my sunscreen. :D

… să deții o alpacă ( o lamă, animalul ăla din Anzi) ?

deci lasa bale madmoiselle? probabil ca i-as atarna o galeata de gat (ceea ce imi aminteste vag de sacosele camilelor de la Mamaia), si am pleca la mall sa probam niste pantofi de la Zara, mai de la TaRFe asa.. marea mea problema e ca ei o sa-i trebuiasca doua perechi... Scump Doamna, Scump!!

… să fii mexican?

genial!! as invata toate dansurile alea si as arata ca belly-less jack black:D

… să cânți la vioară?

mi-ar placea sa invat ceva de Bach. mereu m-a fascinat muzica lui. M-ar chema Christine Daae si m-as angaja la opera din Paris care e vis-a-vis de Zara si as avea o relatie cu Raoul care ar fi dragut si mi-ar aduce trandafiri.

… să te cânte el?
sa ma cante el? nu putem doar sa radem impreuna? doar atat.

şi cică asta e.leapşa.

dau şi eu mai încolo... na' Vanessă,şi na şi ţie Andradă, si na şi ţie Marianeee.

Inquiets

Je regarde vers le bas. Qu'est-ce que je cherche? Moi-meme je ne le sais... Peut-etre une autre chance, peut-etre le courage, peut-etre d'autres choses sans importance. J'avais toutes les choses ordonnees, toutes arrangees comme l'arbre de Noel. J'aimerais entendre une conte avec des roses.Quoi?Je n'ame pas les roses...Maintenant, mes liaisons sont bloquees, mes couches se sont colees, ma consience toute en desordre... Je regarde devant moi. Je suis seule, personne a cote de moi.Desole, je pense, je les ai toutes elognes.C'est le temps pour penser.Pour croire.Pour dire a soi ce qu'on pense. Il y aura un debat. Moi, je serais les deux : le vainqueur et le vaincu.Attend un peu! C'est toujours moi qui a la faute? Personne d'autre?Pas possible!, me suis-je dit.

Who are you to disobey my orders? What did I do to make you crush my little world? You broke my little white fence, which i painted myself with great care. Shall I expect you to come back? Shall I fix my fence or build a door instead? You shall have to knock for i have found no use for a doorbell. I found my little animals crying, for they were never hurt before. They were looking quite frightened and they confessed that they will never get close to the fence again. They were all gathered in the middle of my mind garden, singing themselves to sleep. But asleep they have never been!

Este mai usor sa te ascunzi dupa limbi straine, fiindca limba ta e aceea care iti face cel mai mult rau.