R.I.P

Nu Michael Jackson, nici suferinzii de gripa AH1N1, nici macar sarmanii haitieni.


R.I.P Jerome David Salinger.

Cateva cuvinte despre el? S-a nascut in New York in 1919. Romanul sau cel mai cunoscut a fost cu siguranta De veghe in lanul de secara, care s-a vandut in cel putin 65 de milioane de copii (ganditi-va numai de cate ori au fost imprumutate in biblioteci). Acest roman este considerat unul din cele mai importante din secolul XX, tinand cont si de faptul ca David Chapman (ring any bells? nenea care l-a omorat pe John Lennon(negrul ala de la Black Eyed Peas)) o tinea intr-o mana, si in cealalta pistolul. Ultima sa publicatie a fost in 1965.A murit la 91 de ani, pe 27 iauarie 2010.

Cel putin 70 la suta din pretenii mei au citit The Catcher in the Rye( "De veghe in lanul de secara", pentru non-englezisti) si alti 5 la suta Noua povestiri , lucruari pentru care ii multumim din suflet.




Pe calea asta ii spunem adio si lui Eric Rohmer, un regizor francez adorabil. Va recomandam sa vedeti Antotimpurile, in special Conte d'ete.


P.S:Nu stiu cum va simtiti voi, dar eu una sunt usurata. Suna cel putin dubios. Vreau sa zic: sunt fericita fiind ca am scapat de luna ianuarie. Chiar sunt. Au murit doua vecine de-ale mele, dintre care la una chiar tineam. A murit Salinger. Ma simt totusi intr-o perioada de tranzitie. Ca si cum ar fi necesar ca mai multe persoane sa dispara ( din viata mea, sau viata publica) pentru ca in 2010 sa se desfasoare...in sfarsit...ceva.

American Nightmare

America…ţara tuturor posibilităţilor, a clişeelor, a ipocriziei.Ce frumos!Câţi dintre noi nu şi-ar dori să locuiască în New York, într-un zgârie-nori cu arhitectură ultra-modernă, poate la etajul 43, într-un apartament cu vedere la Central Park? Să se plimbe cu liftul, apăsând la întâmplare pe butoane, sau cu taxiurile galbene, conduse de imigranţi cu turban, care nu cunosc limba engleză? Oameni cu ochi mici, migdalaţi, care se uită curioşi la tine,în timp ce te raţoieşti la ei şi gesticulezi: „La JFK,repede,repede!”, ca în filmele americane proaste.
Dar cine ar vrea să răsfoiască reviste care promovează manechine anorexice,schimonosite,drept idealuri de frumuseţe şi modele ale societăţii,demne de urmat? Să-şi plângă de milă,deprimat,din cauza măsurilor XXL de la haine,în timp ce mai iau o înghiţitură de junk-food?
Oare cine ar fi de acord să facă o plimbare noaptea (neînarmat!) printr-unul dintre cartierele inundate de toxicomani şi de prafuri ale New York-ului, trecând pe lângă indivizi marginalizaţi de societate, care umblă cu armele la vedere,din dorinţa de a epata, de a intimida?
E vreunul dintre voi care ar adula un preşedinte primitiv, care involuează, care se arată nepăsător faţă de lacrimile mamelor îndurerate, ale căror copii nu se vor mai întoarce de pe câmpul de luptă,închegat cu sânge? Preşedintele-păpuşar, care controlează destinele ca şi cum ar manevra marionete, pentru că ţine în mâini sforile puterii.
Dar cu economia capitalistă cum e? Suntem liberi,desigur! Dacă dispunem de bani! Şi din nefericire, din acest moment nu mai evoc doar povestea Americii, ci pe cea a lumii.
Se duc lupte pentru supremaţie în sferele sociale, politice, economice, culturale, religioase…Câţi dintre noi nu aşteaptă,tensionaţi,să stoarcă sau să fie storşi de bani, putere, cinste şi, în final, demnitate?
Sunteţi speriaţi.Si de ce nu aţi fi?La fiecare colţ de stradă din lume vă aşteaptă oricare trei persoane, gata să vă înhaţe, să vă jefuiască, să vă umilească.Nu le urâţi! Aţi uitat că sunt la fel ca voi?
Aşa că dacă locuieşti în New York şi ai vedere la Central Park ,s-ar putea să fii invidiat. Dar s-ar putea să fii mai ghinionist decât un ţăran analfabet dintr-un sat de munte al României, care trăieşte într-un bordei făcut din chirpici,pentru că demnitatea şi valorile tale spirituale sunt undeva pe linia pământului şi nu ajung până acolo sus, la tine, la etajul 43…