An Education

Este un film crème cu splash-uri albastre.


And that's all there is to it.

The most wonderful time of the year

Pentru mine, cel putin. NU Craciunul!
1 martie, evident. Sau "Martisor", cum vreti sa-i spuneti.

Dintre toate marile sarbatori romanesco-internationale mi se pare cea mai bine pastrata. Spun asta pentru ca pana acum martisorul nu a prins nici culoare polititca nici contur morbid. Desi extracomercializat, desi un pic overinventive, ramane plina de candoare si inocenta, vesnic alb-rosul care simbolizeaza cate ceva pentru fiecare.

Martisorul poate lua, in perspectiva mea, orice forma. Poate un freehug ( ca un simbol ecopacifistic-i'm in the mood for making up words-), poate un sarut simpatic pe obraz, poate un ghiocel (si el, sarmanul, are valoarea lui), sau, ca last resort o bucatica de plasticut, intr-o forma de potcoava(haaauuurrr) sau trifoi sau, mai nou, Hannah Montana (da,da! ati citit bine!). Tot ce conteaza de fapt, e cum il oferi. Ca sa modific putin arhicunoscutul proverb chinezesc "Un zambet face cat o mie de cuvinte, sau, dupa caz, o mie de martisoare".


Un pic superoptimistic? Hai sa rupem firul si sa ne gadim cum ar fi daca nu ar exista martisoare. Daca n-ar fi existat niciodata? Big deal, ati spune. Dar cum ne-am mai aminti ca vine primavara ( putting aside the obvious)? Adica, ce spune mai bine decat un semn mic un "te iubesc si pentru ca s-a schimbat anotimpul" sau " multumesc ca inca suntem amici, chiar daca mi-am batut joc de tine atunci, la party" sau un clasic "mama, esti draguta si cand tipi la mine"? Nu v-am convins, se vede. De ce avem nevoie de martisoare? S-o luam pe domenii: lexical, pentru ca,"nu-i asa?" tare ne mai plac diminutivele, astronomic pentru ca toti suntem la un moment dat de pe Marte, istoric, pentru ca s-au gasit martisoare vechi de 8000 de ani, dovada ca nu suntem niste barbari din nastere.


Concluzionand...? Trei cuvine, pentru toti: " Razi, ba, boule!". Glumeam. Vroiam sa spun:

MARTISOARELE SUNT OK. :D



Daca ati rezistat pana aici, va dau si un gag asa, sa va dati seama cam ce viziune are fiecare:

O femeie se holba la niste "chestii" (imi pare rau nu am observat destul de bine ce era, era extrem de rosu si kitschos , va asigur: ori perne ori ursuleti ceva).
Vanzatoarea :" Da, sa stiti ca toate sunt X lei, TOATE FAC "I LOVE YOU"".
Superb?Stiam.

PS: pentru ca toata lumea-i "verde", pentru martisoare dragalase, handmade si ecologice mergeti la targul din fataMuzeului de Arta Populara ( speer ca stiti care este, daca va ziceam vis-a-vis de Famous sigur stiati).

R.I.P

Nu Michael Jackson, nici suferinzii de gripa AH1N1, nici macar sarmanii haitieni.


R.I.P Jerome David Salinger.

Cateva cuvinte despre el? S-a nascut in New York in 1919. Romanul sau cel mai cunoscut a fost cu siguranta De veghe in lanul de secara, care s-a vandut in cel putin 65 de milioane de copii (ganditi-va numai de cate ori au fost imprumutate in biblioteci). Acest roman este considerat unul din cele mai importante din secolul XX, tinand cont si de faptul ca David Chapman (ring any bells? nenea care l-a omorat pe John Lennon(negrul ala de la Black Eyed Peas)) o tinea intr-o mana, si in cealalta pistolul. Ultima sa publicatie a fost in 1965.A murit la 91 de ani, pe 27 iauarie 2010.

Cel putin 70 la suta din pretenii mei au citit The Catcher in the Rye( "De veghe in lanul de secara", pentru non-englezisti) si alti 5 la suta Noua povestiri , lucruari pentru care ii multumim din suflet.




Pe calea asta ii spunem adio si lui Eric Rohmer, un regizor francez adorabil. Va recomandam sa vedeti Antotimpurile, in special Conte d'ete.


P.S:Nu stiu cum va simtiti voi, dar eu una sunt usurata. Suna cel putin dubios. Vreau sa zic: sunt fericita fiind ca am scapat de luna ianuarie. Chiar sunt. Au murit doua vecine de-ale mele, dintre care la una chiar tineam. A murit Salinger. Ma simt totusi intr-o perioada de tranzitie. Ca si cum ar fi necesar ca mai multe persoane sa dispara ( din viata mea, sau viata publica) pentru ca in 2010 sa se desfasoare...in sfarsit...ceva.

Ungrateful bastards sau A very merry Christmas

Incep cu putina curtoazie, si anume un Craciun extrem de fericit pentru toata lumea. Sper ca ati primit cu totii cam ce v-ati dorit anul asta. I know i did. Multe urari nu sunt de folos, la un moment dat devine kitchos si nu e bine sa te complici.

Si cum eu pe blog nu-s niciodata fericita, hai sa va zic ce m-a enervat Craciunul asta:

mass-urile prin sms (da-o naibii de treaba; daca vrei politete fa macar un mesaj personalizat si nu trimite neaaparat la toata lista, doar cei la care tii. fara suparare daca anul asta n-am trimis sms inapoi nici la cei cu mesaje personalizate, sunt o lenesa si jumatate);


maica-mea la faza cu "vine preotu cu craciunu' " ( e treaba aia in care preotu iti colinda scara de bloc, vine la tine sa-i pupi icoana pentru ca esti un neneorocit care nu se duce la biserica si pentru asta primeste o tona de bani de la enoriasi )


colindatorii pentru ca anul asta am incercat sa iau o alta abordare (don't get me wrong, ador colindele si copiii dragalasi care le canta) si anume le-am luat bomboane, in speranta ca o sa bage mana adanc in cutie (da,da ca americanii de Halloween) dupa ce au terminat cantul. treaba e ca n-a mers deloc-colindatorii cand auzeau de bomboane se dadeau doi pasi in spate si luau fata aia de "ce cacat mai bine nu ma oboseam sa cant" si luat o singura bomboana (si la naiba nu erau naspa, erau chokotoff pana la urma tot eu mananc din ele).
evident, le-am dat si bani dupa aia.


magazinele astea nenorocite care nu mai au globuri si alte ornamente de brad din sticla, doar plastic cacacios si ieftin(adica ieftin ca aspect, nu ca pret neaaparat).


filmele de craciun de la teve (ma asteptam la ceva clasic, Shirley Temple gen, in schimb we get '90s american cheap shit si chestia aia cu Stefan Banica Jr in costum de Mos Craciun care sincer e cam ultima chestie de pe planeta pe care as vrea s-o vad)
nici cinema-ul nu-i prea ofertant in perioada asta..sa vedem care-i treaba cu The Avatar desi eu nu sunt genul "alien".


Ce e super de Craciun:
bradul (desi imi cam vine sa plang cand ma gandesc ca cineva l-a ciopartit si l-a dus departe departe de padure)
ornamentele vechi de sticla pe care le punem in fiecare an
cadourile(e super sa faci cadouri, cea mai grozava chestie e privirea cuiva cand deschide un cadou; plus, eu am primit ce am vrut)
radio (au dat cantece bune de craciun, desi mai niciunul romanesc)
sudoarea de pe fruntea mamei cand face sarmale (priceless, desi eu cam urasc carnea)
matusile care se vorbesc intre ele si schimba ultimele barfe
hartia de impachetat (pungile de cadou sunt lucioase si kitschoase biaac)
felicitarile de craciun primite prin posta
lumanari parfumate pe masa
reclamele de craciun (sarbatorile VIN)



Greenspotting va ureaza: Craciun Fericit si la anu' sa faceti tot ce n-ati facut anul asta.

Ce se intampla atunci cand lumea iti spune ca esti verde la fata

Daa.Ajungi la spital.
Si uite asa, doua saptamani (si o zi, for the record) o iei incet, incet razna.
Nu vorbim aici de conditii (CLOR, mult CLOR sa fie la baie) sau mancarea (iei doua linguri si te-ai saturat) sau personalul (infirmierele-care te trezesc la 5.30 ca sa dea cu mopu si sa te pregatesti de vizita de la 8 sau asistentele-care ori asteapta o "atentie" ori daca le superi iti fac niste "suuper" injectii), ci, in principiu, de oamenii bolnavi pe care ii intalnesti acolo, colegii tai de suferinta, alinarea de la jumatate de metru departare.

Prima mea colega de camera. Femeie la 50 , operata, cu drenuri si chestii. La inceput binevoitoare, pe parcurs am aflat ca avea trei obsesii: vise erotice, sa-i sune telefonul si sa se lase de fumat. Avea un fiu un pic sarit de pe fix, convins ca manelele salveaza sociatatea.
Alta colega. Baba cu barba (hernie). Batranica la 71, nu prea sociabila, avea cea mai draguta reactie dupa clisma pe care ati vazut-o vreodata. Par facial considerabil, notata ca "mai dotata decat unii baieti"la categoria pilozitate (faciala, evident).
Sa nu uitam copii de the almighty baba violata. Tanti de 69, sosita in "stare avansata de ebrietate"(cum au notat politistii), sau beata muci/rupta-n doua/pe alta lume frate(cum am observat) foarte activa si receptiva la stimuli. O interogheaza politia in spital. Neaga tot.
Dintre cele mai remarcabile tanti cu ruptura de perineu care dansa pana la baie fiindca nu se putea tine pe ea si faptul ca telefonul ei suna ca al profei de mate (si suna incontinuu).

Cele patru super doamne au avut grija sa observe absolut toate detaliile de la absolut toate persoanele care m-au vizitat.Absolut toate.

Au mai fost, stati fara grija.
Tipa de 16 ani, venita cu apendicita, niciun stres, nicio lege, nu stia ce-i aia "scaun" in termeni medicali.
Pitipoanca, ea nu se poate opera in Constanta. Cheama doua pitipoance s-o transporte in ultimul hal la Bucuresti.
Tipa de treaba. Lucreaza la Mec, e studenta in ultimul an la limbi straine, rade mult si are un ex care e jandarm, il cheama Cristian si seamana cu Cioaca.


Dudes, eu nu ma plang aici. Cand esti bolnav oricum o iei umpic pe carari. Si apoi e super tipa de la pansamente care te lasa sa-ti iei singur leocoplastul!


Cam asta e viata de spital. Trebuia sa zis ceva, e destul de marcant. Inca sunt debusolata, nici nu mai stiu ce am scris. Am inceput sa uit si nume si fac misto de mine cand vad ca sunt babe care se tin mai bine ca mine.
Va doresc sa nu ajungeti niciodata la spitalul judetean. Din tot sufletul.



si acum un gag involuntar de-al maica-mii de la care nu ma pot abtine.

Cand imi era foarte rau, ma intorc de la scoala vlaguita si oropsita, in ultimul hal de obosita, si cu ultimele puteri sun la usa. Deschide mama cu o fata deja ingrijorata si ma intreaba
"Ce-ai mama, ti-e rau tare?". Eu dau din cap in semn ca da, eram prea terminata sa vorbesc. Ea intreaba "Te doare burta?" Eu zic un da pricajit. Ea, cu o fata angelica imi ia ghiozdanul si ma intreaba "Te duci sa iei niste painica?".
Nu stiu cat de funny iese daca o cititi, fara intrepretajul meu dramatic dar va asigur ca faza a fost atat de criminala incat cu ultimul dram de cunostinta inainte sa ma trantesc violent pe pat m-a bufnit un ras semi-isteric.

Sa fim sanatosi! :D -sloganul meu pentru alegerile prezidentiale-

Frenetic

...sau Cum O Vad Eu Pe Diana

Camera alba cu pereti patati de iubire si vopsea Dali-ana. Pe fundal, un winamp pe repeat canta încontinuu „ Let me take you down, `cause i’m going to strawberry fields…nothing is real” .Intr-un colt canapeaua vesnic plina de haine incapatanate. Camasile lui negre si fustele ei lungi. In mijloc, birou de mahon tapetat cu hartii inmuiate in cafea. Cana, uitata undeva intr-un colt va servi cat de curand pe post de scrumiera, care arata acum ca muntele lui Mahomed. Pe scaun, o aparitie cu par blond jumatate strans intr-un coc prins cu trei pixuri (niciodata nu se stie unde se pierd sub mormanele de scenarii...uneori e ca si cum ai stoarce apa din bambus). Ochii obositi, acum mai mult rosii decat albastri stau plecati spre pagina intr-o concentrare maxima,o mana tremuranda pe pix, cealalta sustinand fruntea.

Jos, pe coala: 'ghilimele scrijelite dintr-un suflet tulburat' Ieri ai fost poezie, azi esti muzica, maine {coala de smarald/ raza de lumina fara de care fotografia n-ar fi existat/pensula lui Monet}.

Taiat.Nervi.De la capat.

Cu tot respectul!

De vreo trei ani incoace pot sa recunosc ca am crescut si eu indeajuns incat sa ma tin la pas cu treburile de pe internet: youtube, blog-uri, forumuri...
Ca sa ma explic mai bine, recunosc ca cel mai mare stres pe care il am dupa ce citesc informatiile care imi trebuiesc este vremea comentariilor. Unele fiind constructive, ma chinui sa citesc macar trei sferturi, depinzand desigur de numar sau de valoarea informatiei primite. Ma inrosesc rau si incep chiar sa hiperventilez cand descopar oamenii care se baga aiurea in seama pe bloguri doar ca sa-si faca reclama la propriile miracole tehnologizate sau, cel mai rau caz, sa-si verse frustrarile de acasa pe oamenii care chiar au o opinie. Bottomline: COMENTARIILE SE FAC NUMAI PE SUBIECT, DACA CINEVA ARE CHEF SA STEA A TACLALE CU ALTCINEVA SAU SA SE CERTE, FACETI SCHIMB DE ADRESE DE MAIL SI LASATI OAMENII SA CITEASCA PE UN BLOG(SAU LA UN CLIP) RESPECTABIL COMENTARII RESPECTABILE.



Nu avem un blog popular si asta e ok, nu l-am construit ca sa devina sursa de venit. Sunt mandra ca pana acum NU am dat in certuri sau conversatii nefolositoare, si sper sa il pastram asa


Greenspotting multumeste pentru intelegere. Pace si prosperitate pentru tot restul verii. :)

Summer Buzz

In ultima vreme nici n-am mai apucat sa deschid calculatorul, dar mite sa vad daca blogul mai traieste. Apparently, it does.(phew) Treaba e ca toata lumea e ocupata in perioada asta, ba cu probleme, barfa, ba cu distractie si dubiozitati. Eu incep sa uit cum mai arata casa mea, sa prind bronz de tractorista si sa ma plang ca n-am destule accesorii. Concerte, party-uri cam slabut dar existente. Incep din ce in ce mai des sa stau seara si sa ma intreb "Ce naiba am facut toata ziua??". In schimb, toata lumea o duce prost cu banii, prin urmare greu cu deplasarile. Sper la o iesire undeva departe, departe de orasul asta puturos si uscat, poate undeva la tara sau in orice caz intr-un loc uitat de lume cu niste iarba pe care sa stau ca o plojnita si sa citesc romane dubioase.
Mai bine va las ca oricum nu pot sa leg doua propozitii coerente si in plus imi stric proaspata manichiura cu oja nesimtita.
Greu sa fii fata vara!


PS: pt feeling de vara, cititi "Generatia X"

Imi amintesc cand...

...m-ai invatat sa-ti raspund simplu si sincer;
...m-ai luat in brate si am trecut marea impreuna;
...radeai la balbele si greselile mele copilaresti;
...imi mangaiai parul incalcit;
...traversam orasul impreuna si talpile noastre deveneau una cu asfaltul;
...clipeam si degetul mic imi tremura de teama sa nu te mai vad;
...simteam ca respir prin plamanii tai;
...mi-ai descoperit imperfectiunile,si ti-ai afisat inocenta;
...stiai exact ce trebuie sa spui ca sa ma inveselesti;
...zambeam si uitam de toti si toate;
...
...
...
...
...
...te-am uitat.

Gata cu ineptiile, hai sa fim toti consumisti!!

M-am saturat de toata lumea care se da "eco". Doar fiind ca ai invatat un cuvant nou si il auzi pe la stiri nu inseamna ca te reprezinta. Mai bine priviti in jur si ganditi-va ca sunt oameni care mor de sete si voi stati jumatate de ora la dus sau ca delfinii mor pe capete in Marea Neagra si voi aruncati cu sticle de plastic in ea sau mancati chipsuri pe plaja. Cand vezi un semn pe-un tricou in mall si ti se pare ca e Mercedes, MAI UITA-TE O DATA!! S-ar putea sa fi gresit o liniuta. Si cand bagi in tine tot carnatu de Craciun mai vezi si pe la bietele animale carora le dau de mancare numai cacaturi. Stiti ce? S-o lasam pe Esca sa-si faca riduri ca vin inundatiile si sa mergem toti la o shaworma. Sa flegmam pe jos si daca tot suntem pe-acolo, sa mai aruncam si punga de la pizza de patiserie!!

De azi ma bag pe regim carnivor, multa bere si TOATE LUMINILE APRINSE!!





am fost oarecum ipocrita. voi credeti ce vreti.

**Merde,mille excuses!!**

Intre production orale (pt delf , nu va ganditi la prostii) si celelalte milioane de lucruri pe care le am de facut, dar pe care se pare ca nu le voi face niciodata (sau poate candva...in timp ce am un vis colorat si alb-negru in acelasi timp) m-am decis sa scriu ceva normal, intr-o perioada care, in mod normal m-ar introduce inntr-una din cele mai mari anormalitati care se petrec anual. Nu mi-a iesit, normal.

Vorbesc despre perioada care scoate ce-i mai fratuzesc din mine, toata treaba aia cu basca si accentul pe care il uraste toata lumea.Stiti voi, toata vrajeala aia cu "saptamana limbii franceze" care de fapt dureaza trei saptamani.Colac peste pupaza, au bagat si olimpiada la mijloc. Fix undeva la mijloc, mai exact, pe 14 martie(ring any bells? targul de universitati?).

Aici intervin reminescentele Dianei, urlatul profesoarelor de franceza, petrecerile cu vin si bere si sandwich-urile cu branza(mai repede cascaval, dar branza suna mai frantuzesc). Undeva, pe o floare de zambila uscata sunt eu, incercand sa fac macar jumatate din lucrurile pe care ar trebui sa le fac.

Cineva tot o sa vina sa intebe "De ce te stresezi atat?". Pledez vinovata. Imi place. Imi plac alea zece cuvinte pe care ma tot chinui sa mi le amintesc in fiecare an. Imi place sa lucrez o gramada la un articol, un afis sau orice. Si chiar si cand primesc strambaturi dezaprobatoare, ma straduiesc. Nu sunt cine stie ce workaholic, nici macar cine stie ce geniu antreprenor. Dar asa e viata. Radem glumim...





{So if you ask me "Do you belive in God?", forgive me if I answer "Does God belive in me?"}

PS:videoclipul asta... nu l-am vazut niciodata integral, m-am limitat la a ma bucura doar de "sunete".

Le transmit artiștilor respectul meu și o moarte-n chinuri

Nu există doar un singur univers. Uitați tot ce vi s-a spus până acum, minciunile sfruntate și lecțiile de astronomie și cu ochii larg deschiși încercați să pătrundeți misterul esoteric pe care urmează să vi-l împărtășesc. Contrar așteptărilor voastre de neinițiați, sau, dimpotrivă, de prea-bine-inițiați, taina asta nu are nimic de-a face cu spiritualitatea, ci mai degrabă cu superficialitatea și ignoranța ( căci o altă minciună de proporții astronomice, care, culmea, ține de astronomie, este aceea ca Pământul se învărte în jurul Soarelui. Ei bine, nu! Pământul se învârte în jurul nababilor blazați.Dar despre asta, în partea a doua).Tipurile umane și repartizarea lor pe clase sociale, căci despre asta încerc să vă vorbesc.
Artiști urâți, mediocri geniali, intelectuali care lasă moștenire praful de pe tobă, nobili cerșetori și cerșetori nobili, nu sunt decât materiale de construcție ale unui colos monument eclectic, frapant, ușor elegiac. Elementul aparte, betonul magnificului nostru edificiu ( e un “magnific” ironic, ca cel pe care îl ura Holden Caulfield-ul lui Salinger) este reprezentat de artiști, care locuiesc într-un alt univers decât universul acesta.
Povestea este mereu și mereu aceeași: protagonistul este un copil nedorit, decorul o familie putred de…săraca, intriga - tortura aplicată micului geniu încă din copilărie, supus la cazne de cunoscuți și frustrat că nu poate răspunde la întrebări de tipul “De ce mărul e rotund?”. Urmează izolarea propriu-zisa, scârba de oameni, momentul în care se identifică cu extratereștrii (motiv pentru care el provine din alt univers), apogeul carierei și moartea în dizgrație, mizerie, mocirlă, noroi. Opera lăsată în urmă este însă înălțătoare și valorează post-mortem mai mult decât și-ar fi putut imagina bietul ucis, căzut pradă incertitudinii. Ca de obicei, finis coronat opus, bietul artist este glorificat, slăvit, spălat cu lacrimi pe picioare, amitit peste generații, spânzurat pe peretele din hol, “la loc de cinste”, sub formă de fotografie reprezentativă, etcetera.
Sunt artiștii neînțeleși? Probabil. Dar nici că ar avea vreo infimă importanță, pentru că viața și persoana lor sunt insignifiante în raport cu opera și cu procesul creației (și cu împrejurările morții!). Este arta reflexia în oglindă a artistului? Nimic mai neadevărat. Arta are ca unic scop să dezvăluie arta și să-l învăluie într-un con de umbră pe creator. În concluzie, nu-l plângeți pe artist, lăsați-l să fie torturat și ucis, sau și mai bine, lăsați-l să fie torturat până nu mai poate suporta și comite gestul suicidal. Nu faceți pe eroii, nu vă gândiți cum să-l salvați, nu încercați să-l înțelegeți, dacă țineți la sănătatea voastră mintală! În schimb, cu tot egoismul de care puteți da dovadă, idolatrizați-i arta, faceți-i altar, închinați-vă ei! Să moară artistul, să moară în chinuri, căci altfel arta-i neprețuită s-ar transforma în kitsch de duzină!