Le transmit artiștilor respectul meu și o moarte-n chinuri

Nu există doar un singur univers. Uitați tot ce vi s-a spus până acum, minciunile sfruntate și lecțiile de astronomie și cu ochii larg deschiși încercați să pătrundeți misterul esoteric pe care urmează să vi-l împărtășesc. Contrar așteptărilor voastre de neinițiați, sau, dimpotrivă, de prea-bine-inițiați, taina asta nu are nimic de-a face cu spiritualitatea, ci mai degrabă cu superficialitatea și ignoranța ( căci o altă minciună de proporții astronomice, care, culmea, ține de astronomie, este aceea ca Pământul se învărte în jurul Soarelui. Ei bine, nu! Pământul se învârte în jurul nababilor blazați.Dar despre asta, în partea a doua).Tipurile umane și repartizarea lor pe clase sociale, căci despre asta încerc să vă vorbesc.
Artiști urâți, mediocri geniali, intelectuali care lasă moștenire praful de pe tobă, nobili cerșetori și cerșetori nobili, nu sunt decât materiale de construcție ale unui colos monument eclectic, frapant, ușor elegiac. Elementul aparte, betonul magnificului nostru edificiu ( e un “magnific” ironic, ca cel pe care îl ura Holden Caulfield-ul lui Salinger) este reprezentat de artiști, care locuiesc într-un alt univers decât universul acesta.
Povestea este mereu și mereu aceeași: protagonistul este un copil nedorit, decorul o familie putred de…săraca, intriga - tortura aplicată micului geniu încă din copilărie, supus la cazne de cunoscuți și frustrat că nu poate răspunde la întrebări de tipul “De ce mărul e rotund?”. Urmează izolarea propriu-zisa, scârba de oameni, momentul în care se identifică cu extratereștrii (motiv pentru care el provine din alt univers), apogeul carierei și moartea în dizgrație, mizerie, mocirlă, noroi. Opera lăsată în urmă este însă înălțătoare și valorează post-mortem mai mult decât și-ar fi putut imagina bietul ucis, căzut pradă incertitudinii. Ca de obicei, finis coronat opus, bietul artist este glorificat, slăvit, spălat cu lacrimi pe picioare, amitit peste generații, spânzurat pe peretele din hol, “la loc de cinste”, sub formă de fotografie reprezentativă, etcetera.
Sunt artiștii neînțeleși? Probabil. Dar nici că ar avea vreo infimă importanță, pentru că viața și persoana lor sunt insignifiante în raport cu opera și cu procesul creației (și cu împrejurările morții!). Este arta reflexia în oglindă a artistului? Nimic mai neadevărat. Arta are ca unic scop să dezvăluie arta și să-l învăluie într-un con de umbră pe creator. În concluzie, nu-l plângeți pe artist, lăsați-l să fie torturat și ucis, sau și mai bine, lăsați-l să fie torturat până nu mai poate suporta și comite gestul suicidal. Nu faceți pe eroii, nu vă gândiți cum să-l salvați, nu încercați să-l înțelegeți, dacă țineți la sănătatea voastră mintală! În schimb, cu tot egoismul de care puteți da dovadă, idolatrizați-i arta, faceți-i altar, închinați-vă ei! Să moară artistul, să moară în chinuri, căci altfel arta-i neprețuită s-ar transforma în kitsch de duzină!