An Education

Este un film crème cu splash-uri albastre.


And that's all there is to it.

titlu inca incert (piece by Malainah)

O zi superba, si totusi sunt inchisa in casa. Ma uit la un perete incarcat cu postere. Langa mine, cel mai bun prieten, un ursulet de plus. E trist nu? Te intrebi de ce imi e el cel mai bun prieten ? Raspunsul este unul usor si poate straniu. Pentru ca nu ma face sa zambesc. Uitandu-ma la un poster cu Connie Francis gandul ma poarta departe, toata camera isi pierde din materialitate si fata divei se pierde in infinit. In schimb imi apare o oglinda ca de apa. Ma uit la fata ridata de la prea multe zambete imprastiate aleatoriu, la ochii pierduti. De ce fac asta ? De ce nu pot trece cu o privire macabra si stearsa pe langa tine ? De ce imi contractez cei 46 de muschi ai fete, ca sa te simti bine ? Nu m-ar scoate cu nimic din starea morbida. Dar asta te face sa ma consideri o persoana buna, placuta, care e mereu gata sa ajute. Defapt, eu nu-mi doresc asta, ba dimpotriva, imi doresc sa ma hranesc cu sufletul tau, sa-ti savurez imaginarul genial. Nu esti genial ? Nu conteaza, orice farama conteaza; si cand se ajunge la 1000 de farame genialitatea e echivalata. Te doare ? Stiu. Dar suferinta ta imi ofera o satisfactie exagerbata, iar lacrimile au un gust dulce, prin amaraciunea lor. Arta provine din suferinta. Lasa-ma sa fiu artista ta. O sa fiu numai a ta, daca imi oferi fiecare sinapsa din trupul tau, fiecare gand, chiar amintire. Mi le voi insusi pe toate si iti voi crea cel mai frumos desen, cea mai frumoasa carte, sculptura, chiar si mancare pompoasa, sau poate o sa inventez un brand nou de masini care se vor vinde la cele mai inalte preturi in toata lumea sau poate chiar si mai departe .... doar pentru tine. Iti doresti asta. Innebunesti. Iti perzi mintile. Zambesc. Incepi sa plangi. Eu zambesc. Urlii de durere. Tot zambesc. Acum iti mai face placere ? Vrei sa continui ? Vrei sa imi vezi zambetul frumos de copila fericita? Uneori iti trebuie mai mult decat o fapta buna pentru asta…
Dar se deschide usa cu un scartait care ma scoate din starea de visare, sau retardare mentala. Nici nu a apucat sa imi curga o lacrima din ochii inrositi. Ma intorc spre intrus. Dupa ce analizeaza ceea ce vede, ma intreaba prieteneste:
-Buna, ce faci?
Oribil. Groaznic. Mizerabil. Apuc ursuletul strans, il inclestez la piept. Imi vine sa explodez in mii de bucatele, sa ii ofer camerei culoarea mea,-Bine, cu zambetul larg pe buze.

Frenetic

...sau Cum O Vad Eu Pe Diana

Camera alba cu pereti patati de iubire si vopsea Dali-ana. Pe fundal, un winamp pe repeat canta încontinuu „ Let me take you down, `cause i’m going to strawberry fields…nothing is real” .Intr-un colt canapeaua vesnic plina de haine incapatanate. Camasile lui negre si fustele ei lungi. In mijloc, birou de mahon tapetat cu hartii inmuiate in cafea. Cana, uitata undeva intr-un colt va servi cat de curand pe post de scrumiera, care arata acum ca muntele lui Mahomed. Pe scaun, o aparitie cu par blond jumatate strans intr-un coc prins cu trei pixuri (niciodata nu se stie unde se pierd sub mormanele de scenarii...uneori e ca si cum ai stoarce apa din bambus). Ochii obositi, acum mai mult rosii decat albastri stau plecati spre pagina intr-o concentrare maxima,o mana tremuranda pe pix, cealalta sustinand fruntea.

Jos, pe coala: 'ghilimele scrijelite dintr-un suflet tulburat' Ieri ai fost poezie, azi esti muzica, maine {coala de smarald/ raza de lumina fara de care fotografia n-ar fi existat/pensula lui Monet}.

Taiat.Nervi.De la capat.

De ce nu pot si constantenii?

Cred ca a aflat destul de multa lume, zilele astea se desfasoara anualul IPIFF. Inca nedezvoltat( la a 4-a editite, cred), succeda TIFF-ul intr-o incercare de a recompensa catusi de putin filme independente, fie ca sunt ele straine sau (preponderent) romanesti. Nu suna rau: multi invitati, destule filme, locatii "promitatoare" (noul pavilion expozitional, cityplex). Totusi, cam multe bube anul asta.

1. Site-ul. In constructie pana in ajunul evenimentului.
2. Programul. Nu coincidea cel de pe site cu ce era in pliantul de la cinema.
3. Publicitatea. Doua site-uri de evenimente si 3 afise nu au reusit sa popularizeze festivalul. (La "Vicky Cristina Barcelona" s-au strans cam 5 oameni in toata sala.)
4. Organizarea. Nici acum nu stiu unde s-a tinut "Politist, adjectiv", probabil la Cityplex.
La proiectia "Cea mai fericita fata din lume" a inceput mai intai "Boogie", ca apoi sa fie intrerupt cu scuze precare: "Ne scuzati, s-a intamplat o greseala regretabila. Va mai dura 15 minute". Excuse me?!?!?!

Nu vreau sa fiu extrem de critica (desi cam cu asta ma ocup), asa ca iata niste "pointers" pentru la anul.

-luati-va un baiat care se pricepe sa termine site-ul cel putin cu o saptamana inainte de start.
-incercati sa deschideti vechile cinematografe (Republica, Studio), caci atmosfera de festival s-ar mula imediat pe locatii.
-daca publicati afise, imprastiati-le in tot orasul.
-intocmiti un singur program si respectati-l.
-reducerile la elevi, studenti si pensionari nu strica niciodata.


Sincer, sunt mandra ca exista festivalul si ca se tine la noi in oras, sper sa creasca odata cu anii si sa ajunga mai mare si mai frumos decat TIFF (daca se poate).

Le transmit artiștilor respectul meu și o moarte-n chinuri

Nu există doar un singur univers. Uitați tot ce vi s-a spus până acum, minciunile sfruntate și lecțiile de astronomie și cu ochii larg deschiși încercați să pătrundeți misterul esoteric pe care urmează să vi-l împărtășesc. Contrar așteptărilor voastre de neinițiați, sau, dimpotrivă, de prea-bine-inițiați, taina asta nu are nimic de-a face cu spiritualitatea, ci mai degrabă cu superficialitatea și ignoranța ( căci o altă minciună de proporții astronomice, care, culmea, ține de astronomie, este aceea ca Pământul se învărte în jurul Soarelui. Ei bine, nu! Pământul se învârte în jurul nababilor blazați.Dar despre asta, în partea a doua).Tipurile umane și repartizarea lor pe clase sociale, căci despre asta încerc să vă vorbesc.
Artiști urâți, mediocri geniali, intelectuali care lasă moștenire praful de pe tobă, nobili cerșetori și cerșetori nobili, nu sunt decât materiale de construcție ale unui colos monument eclectic, frapant, ușor elegiac. Elementul aparte, betonul magnificului nostru edificiu ( e un “magnific” ironic, ca cel pe care îl ura Holden Caulfield-ul lui Salinger) este reprezentat de artiști, care locuiesc într-un alt univers decât universul acesta.
Povestea este mereu și mereu aceeași: protagonistul este un copil nedorit, decorul o familie putred de…săraca, intriga - tortura aplicată micului geniu încă din copilărie, supus la cazne de cunoscuți și frustrat că nu poate răspunde la întrebări de tipul “De ce mărul e rotund?”. Urmează izolarea propriu-zisa, scârba de oameni, momentul în care se identifică cu extratereștrii (motiv pentru care el provine din alt univers), apogeul carierei și moartea în dizgrație, mizerie, mocirlă, noroi. Opera lăsată în urmă este însă înălțătoare și valorează post-mortem mai mult decât și-ar fi putut imagina bietul ucis, căzut pradă incertitudinii. Ca de obicei, finis coronat opus, bietul artist este glorificat, slăvit, spălat cu lacrimi pe picioare, amitit peste generații, spânzurat pe peretele din hol, “la loc de cinste”, sub formă de fotografie reprezentativă, etcetera.
Sunt artiștii neînțeleși? Probabil. Dar nici că ar avea vreo infimă importanță, pentru că viața și persoana lor sunt insignifiante în raport cu opera și cu procesul creației (și cu împrejurările morții!). Este arta reflexia în oglindă a artistului? Nimic mai neadevărat. Arta are ca unic scop să dezvăluie arta și să-l învăluie într-un con de umbră pe creator. În concluzie, nu-l plângeți pe artist, lăsați-l să fie torturat și ucis, sau și mai bine, lăsați-l să fie torturat până nu mai poate suporta și comite gestul suicidal. Nu faceți pe eroii, nu vă gândiți cum să-l salvați, nu încercați să-l înțelegeți, dacă țineți la sănătatea voastră mintală! În schimb, cu tot egoismul de care puteți da dovadă, idolatrizați-i arta, faceți-i altar, închinați-vă ei! Să moară artistul, să moară în chinuri, căci altfel arta-i neprețuită s-ar transforma în kitsch de duzină!

Amfora

In orasul nostru, pe nume Constanta, exista o galerie de arta disponibila cu intrare libera si vernisaje si tot tacamul. Amfora se cheama. Se afla exact vis-a-vis de vechiul cinematograf Republica. Din cate am auzit de la cei din jurul meu, putini stiu de ea si de valoarea (cat de mica a) ei. Tin sa v-o mentionez si sa v-o recomand, ori de cate ori va simtiti in stare de procesat arta moderna, abstracta,fotografica si cam tot ce este vizual si este realizat de artisti romani, majoritatea constanteni.
Cu aceasta ocazie intervin , desi cam prea tarziu, in PR-ul Festivalului International al Producatorilor de Film Independenti(IPIFF). In cinstea acestui festival,desfasurat in Mamaia,s-a realizat o expozitie de grafica ChiHae si fotografie. Intamplator, tocmai am vizitat-o desi imi doream s-o vizualizez inca de la deschidere, pe 14 iulie. Este o expozitie despre oameni si despre puritatea lor si legatura cu binele si raul, respectiv yin si yangul. Grafica contine niste infuente orientale, pe cand fotografia se refera la puritatea tineretii si la trecerea timpului(implicit cu efectele imbatranirii). Din nefericire, expozitia se incheie pe 21 iulie, asa ca profitati cat mai puteti.
In concluzie, incercati sa procesati si sa promovati cat mai mult arta in Constanta. Pentru inspiratie, puteti vizita Amfora sau Muzeul de Arta (which is really cool by the way).

Multumesc pentru atentie.