Frenetic

...sau Cum O Vad Eu Pe Diana

Camera alba cu pereti patati de iubire si vopsea Dali-ana. Pe fundal, un winamp pe repeat canta încontinuu „ Let me take you down, `cause i’m going to strawberry fields…nothing is real” .Intr-un colt canapeaua vesnic plina de haine incapatanate. Camasile lui negre si fustele ei lungi. In mijloc, birou de mahon tapetat cu hartii inmuiate in cafea. Cana, uitata undeva intr-un colt va servi cat de curand pe post de scrumiera, care arata acum ca muntele lui Mahomed. Pe scaun, o aparitie cu par blond jumatate strans intr-un coc prins cu trei pixuri (niciodata nu se stie unde se pierd sub mormanele de scenarii...uneori e ca si cum ai stoarce apa din bambus). Ochii obositi, acum mai mult rosii decat albastri stau plecati spre pagina intr-o concentrare maxima,o mana tremuranda pe pix, cealalta sustinand fruntea.

Jos, pe coala: 'ghilimele scrijelite dintr-un suflet tulburat' Ieri ai fost poezie, azi esti muzica, maine {coala de smarald/ raza de lumina fara de care fotografia n-ar fi existat/pensula lui Monet}.

Taiat.Nervi.De la capat.