Imi amintesc cand...

...m-ai invatat sa-ti raspund simplu si sincer;
...m-ai luat in brate si am trecut marea impreuna;
...radeai la balbele si greselile mele copilaresti;
...imi mangaiai parul incalcit;
...traversam orasul impreuna si talpile noastre deveneau una cu asfaltul;
...clipeam si degetul mic imi tremura de teama sa nu te mai vad;
...simteam ca respir prin plamanii tai;
...mi-ai descoperit imperfectiunile,si ti-ai afisat inocenta;
...stiai exact ce trebuie sa spui ca sa ma inveselesti;
...zambeam si uitam de toti si toate;
...
...
...
...
...
...te-am uitat.

Vision d’un artiste,cica.

C’était une chaude et humide nuit d’avril. Les fleurs et les arbres étaient tous muets, à l’attente de l’été. Une belle femme, aux cheveux rouges et yeux verts courrait dans une ruelle étroite, bordée d’arbres. Une lumière étrange regnait dans cette ruelle, d’un coin jusqu’à l’autre. La femme portait une blouse blanche et une jupe rouge qui lui arrivait jusqu’au genou. Elle courait parce qu’elle était en retard. Quinze minutes la separent d’une fête organisée par son chef,où sa presence était vitale. Voilà pourquoi elle essaiait de mettre son rouge et de coiffer ses cheveux en même temps. C’était un peu difficile, mais elle l’avait fait mille fois auparavant. Dans son grand sac elle avait une robe rouge assortie aux talons qu’elle portait. Elle ne s’arrêtait pas de courir. La ruelle ne faisait qu’écouter les bruits faites par la femme.

Silence. Clic! “Oh, non!”pensa la femme. Un talon s’était cassé. Quoi faire maintenant? Paniquée, elle s’est traînée sur le trottoir. Elle s’assit. Elle sortit son téléphone du sac, et commença à chercher des numéros. Mais surprise! Elle n’avait pas de signal. “ Peut-être un taxi va passer par ici..” s’encourageait la femme. Un petit vent commença, et les arbres faisaient un bruit, comme s’ils riaient. “ Qui est-ce que je veux tromper? J’ai jamais vu des voitures passer par ici.” La femme ne trouva qu’une solution. Elle s’appuya contre un arbre et fuma une cigarette. La relaxation était complète. La femme leva ses grands yeaux verts et regarda le ciel. Il commença a pleuvoir.

CLIC!, fit l’appareil du photographe. “MAARC! T’es là?”

La semaine de la langue française,

6-22 mars 2009

PS: asta ca sa nu ziceti ca v-am mintit in postul trecut :P

Inquiets

Je regarde vers le bas. Qu'est-ce que je cherche? Moi-meme je ne le sais... Peut-etre une autre chance, peut-etre le courage, peut-etre d'autres choses sans importance. J'avais toutes les choses ordonnees, toutes arrangees comme l'arbre de Noel. J'aimerais entendre une conte avec des roses.Quoi?Je n'ame pas les roses...Maintenant, mes liaisons sont bloquees, mes couches se sont colees, ma consience toute en desordre... Je regarde devant moi. Je suis seule, personne a cote de moi.Desole, je pense, je les ai toutes elognes.C'est le temps pour penser.Pour croire.Pour dire a soi ce qu'on pense. Il y aura un debat. Moi, je serais les deux : le vainqueur et le vaincu.Attend un peu! C'est toujours moi qui a la faute? Personne d'autre?Pas possible!, me suis-je dit.

Who are you to disobey my orders? What did I do to make you crush my little world? You broke my little white fence, which i painted myself with great care. Shall I expect you to come back? Shall I fix my fence or build a door instead? You shall have to knock for i have found no use for a doorbell. I found my little animals crying, for they were never hurt before. They were looking quite frightened and they confessed that they will never get close to the fence again. They were all gathered in the middle of my mind garden, singing themselves to sleep. But asleep they have never been!

Este mai usor sa te ascunzi dupa limbi straine, fiindca limba ta e aceea care iti face cel mai mult rau.

Vintage

O copilă dă raiduri prin dulapul bunicii. »Ce de haine frumoase !« , îsi spune. Le scoase atent de pe umeraş, se probă cu toate rochiile, care mai de care colorate şi mai alese. Se privi în oglindă şi se gândi: « Waw, incredibil ! De ce nu se mai imbracă lumea aşa ? ». După aceea, le atarnă neglijent înapoi pe umeraşe şi fugi la strigatele mămicii. Însă pe drumul spre casă, işi aduse aminte de culorile si texturile acelor rochii, şi sentimentul unei atingeri ca de mătase îi străbătu corpul de la coate până la genunchi.

A doua zi scotoci prin dulapul mamei. Observă alte rochii cu potenţial, de data aceasta mai practice, mai bumbăcoase. Se amuză teribil pe seama unei bluze de un argintiu cu reflexe şi cu umerii mari şi pufoşi,pe care mama sa o botezase Ivana. Incearcă un sacou şi o fustă, dar nu erau pe gustul ei. Se întreabă dacă mama sa avusese aceleaşi păreri despre hainele bunicii. Dar o încercă foamea. Aşează din nou hainele la loc destul de neîngrijit,şi fugi în bucătarie.

Fară să-şi dea seama, timpul a trecut, iar căutarile în dulapurile înaintaşelor sale sunt de domeniul trecutului. Acum are hainele ei, destul de non-conformiste. Pe stradă mai întoarce capul din cănd în când după o rochie vaporoasă în stil clasic, ce îi aduce aminte de rătăcirile ei prin hainele bunicii şi ale mamei.

Vi s-a întamplat şi vouă să umblaţi prin trecutul unei persoane. Hainele spun foarte multe lucruri despre ce a fost în viaţa unui om. Şi acolo căutaţi puncte de reper către sufletul respectivului. Instinctiv. Şi vă uimiţi atunci când vedeţi un lucru frumos din trecut, întrebându-vă de ce nu se mai poartă.

Cu sigurantă că , la un moment dat, aţi fi dorit să vă însuşiţi o mică părticică din ceea ce înseamnă trecut, istorie. Pentru că, involuntar, o simplă piesă poate deveni o amintire, o povestioară memorabilă care merită povestită la o ocazie în familie Hainele « trecute » sunt prezente în jurul nostru, chiar dacă nu ne dăm seama.

Uneori, căutand un oarecare obiect descoperim o particică din ceea ce acum numim vintage. Spre rxrmplu, într-o plimbare aleatorie prin orice oraş, descoperim magazine cu vitrine inscripţionate « Haine la kilogram » sau « Mărfuri de calitate aduse din… ». Din curiozitate, puteţi intra să aflaţi în ceea ce constau. Mirosul nu este tocmai îmbietor, iar expunerea poate lăsa de dorit. Dar multe idei bune s-au nascut din lucruri vechi, părăsite într-un loc care poate părea fără scăpare. Un obiect de vestimentaţie vintage poate genera mai multă admiraţie decât echivalentul său în haine « de firma ».

Părerea despre lucruruile vechi, probabil că nu v-am schimbat-o. În mod neprevăzut, aprecierea amintirilor legate de obiecte din trecut a devenit o arta pe cale de dispariţie. Însă, poate că am împrospătat într-o oarecare măsură perspectiva voastră asupra trecutului, amintirilor. Şi poate că un mic gând s-a impregnat în adâncul minţii voastre,luptându-se cu acele părţi care vă subjuga modei şi stilului modern de a trăi.