Lanturi de haur si gauri in urechi

Ador caldura cotropitoare din motive ridicol de simple. Imi cultiva lasciv prostia si ma lasa sa ma delectez cu cele mai mari superficialitati. Imi place pentru ca ma face si mai avida de necunoscut si mai multumita de momentul in care ma aflu.
Ma bucur atunci cand ma sufoc de caldura pentru ca nu-mi mai ramane energie pe care as fi investit-o in a ma enerva pentru calculatorul care nu merge, sau pentru ca o persoana oarecare nu mi-ar raspunde la o invitatie sicnera si simpla.
Imi place sa simt picaturi de transpiratie care mi se rostogolesc pe ceafa (pentru ca da, am dita mai claia de par-sa nu pierdem umorul rustic,e al naibii de bun in orice situatie-) pentru ca ma fac sa uit ca sunt un animal social si imi trezesc tot egoismul delasator care-mi spune sa stau tolanita pe canapea underwearless si sa ma dezamagesc cu literatura franceza.
Nu ma deranjeaza sa innebunesc stand in casa, ca apoi sa savurez la sfarsitul zilei conturul oamenilor pe care aproape ca-l uitasem. Si-apoi, mai dam si-o fuga pana-n Vama pentru ca acolo se nasc in fiecare zi in mintea noastra soarele si florile de camp.
Ma amuz amintindu-mi de teoriile mele de copil prost(nu stiu exact cat m-am schimbat de atunci, caci, desi inca inutile mi se par la fel de necesare) pentru ca stiu ca vara am timpul fizic sa ma gandesc la ele, si nu numai.

E vara si e timp! Indiferent de varsta, trebuie sa te bucuri de caldura si de ploaie si de tantari si de orice te mai enerveaza. PENTRU CA POTI!

mii de scuze daca cineva se simte ignorat vara asta, n-aveti de dat decat un coup de fil/courriel, si va rezolvam :D

PS: Blogul Dianei se numeste mai nou "Porumb pe băţ" . E nou si smecher si ma face sa balesc si la propriu si la figurat.

The most wonderful time of the year

Pentru mine, cel putin. NU Craciunul!
1 martie, evident. Sau "Martisor", cum vreti sa-i spuneti.

Dintre toate marile sarbatori romanesco-internationale mi se pare cea mai bine pastrata. Spun asta pentru ca pana acum martisorul nu a prins nici culoare polititca nici contur morbid. Desi extracomercializat, desi un pic overinventive, ramane plina de candoare si inocenta, vesnic alb-rosul care simbolizeaza cate ceva pentru fiecare.

Martisorul poate lua, in perspectiva mea, orice forma. Poate un freehug ( ca un simbol ecopacifistic-i'm in the mood for making up words-), poate un sarut simpatic pe obraz, poate un ghiocel (si el, sarmanul, are valoarea lui), sau, ca last resort o bucatica de plasticut, intr-o forma de potcoava(haaauuurrr) sau trifoi sau, mai nou, Hannah Montana (da,da! ati citit bine!). Tot ce conteaza de fapt, e cum il oferi. Ca sa modific putin arhicunoscutul proverb chinezesc "Un zambet face cat o mie de cuvinte, sau, dupa caz, o mie de martisoare".


Un pic superoptimistic? Hai sa rupem firul si sa ne gadim cum ar fi daca nu ar exista martisoare. Daca n-ar fi existat niciodata? Big deal, ati spune. Dar cum ne-am mai aminti ca vine primavara ( putting aside the obvious)? Adica, ce spune mai bine decat un semn mic un "te iubesc si pentru ca s-a schimbat anotimpul" sau " multumesc ca inca suntem amici, chiar daca mi-am batut joc de tine atunci, la party" sau un clasic "mama, esti draguta si cand tipi la mine"? Nu v-am convins, se vede. De ce avem nevoie de martisoare? S-o luam pe domenii: lexical, pentru ca,"nu-i asa?" tare ne mai plac diminutivele, astronomic pentru ca toti suntem la un moment dat de pe Marte, istoric, pentru ca s-au gasit martisoare vechi de 8000 de ani, dovada ca nu suntem niste barbari din nastere.


Concluzionand...? Trei cuvine, pentru toti: " Razi, ba, boule!". Glumeam. Vroiam sa spun:

MARTISOARELE SUNT OK. :D



Daca ati rezistat pana aici, va dau si un gag asa, sa va dati seama cam ce viziune are fiecare:

O femeie se holba la niste "chestii" (imi pare rau nu am observat destul de bine ce era, era extrem de rosu si kitschos , va asigur: ori perne ori ursuleti ceva).
Vanzatoarea :" Da, sa stiti ca toate sunt X lei, TOATE FAC "I LOVE YOU"".
Superb?Stiam.

PS: pentru ca toata lumea-i "verde", pentru martisoare dragalase, handmade si ecologice mergeti la targul din fataMuzeului de Arta Populara ( speer ca stiti care este, daca va ziceam vis-a-vis de Famous sigur stiati).

Ce se intampla atunci cand lumea iti spune ca esti verde la fata

Daa.Ajungi la spital.
Si uite asa, doua saptamani (si o zi, for the record) o iei incet, incet razna.
Nu vorbim aici de conditii (CLOR, mult CLOR sa fie la baie) sau mancarea (iei doua linguri si te-ai saturat) sau personalul (infirmierele-care te trezesc la 5.30 ca sa dea cu mopu si sa te pregatesti de vizita de la 8 sau asistentele-care ori asteapta o "atentie" ori daca le superi iti fac niste "suuper" injectii), ci, in principiu, de oamenii bolnavi pe care ii intalnesti acolo, colegii tai de suferinta, alinarea de la jumatate de metru departare.

Prima mea colega de camera. Femeie la 50 , operata, cu drenuri si chestii. La inceput binevoitoare, pe parcurs am aflat ca avea trei obsesii: vise erotice, sa-i sune telefonul si sa se lase de fumat. Avea un fiu un pic sarit de pe fix, convins ca manelele salveaza sociatatea.
Alta colega. Baba cu barba (hernie). Batranica la 71, nu prea sociabila, avea cea mai draguta reactie dupa clisma pe care ati vazut-o vreodata. Par facial considerabil, notata ca "mai dotata decat unii baieti"la categoria pilozitate (faciala, evident).
Sa nu uitam copii de the almighty baba violata. Tanti de 69, sosita in "stare avansata de ebrietate"(cum au notat politistii), sau beata muci/rupta-n doua/pe alta lume frate(cum am observat) foarte activa si receptiva la stimuli. O interogheaza politia in spital. Neaga tot.
Dintre cele mai remarcabile tanti cu ruptura de perineu care dansa pana la baie fiindca nu se putea tine pe ea si faptul ca telefonul ei suna ca al profei de mate (si suna incontinuu).

Cele patru super doamne au avut grija sa observe absolut toate detaliile de la absolut toate persoanele care m-au vizitat.Absolut toate.

Au mai fost, stati fara grija.
Tipa de 16 ani, venita cu apendicita, niciun stres, nicio lege, nu stia ce-i aia "scaun" in termeni medicali.
Pitipoanca, ea nu se poate opera in Constanta. Cheama doua pitipoance s-o transporte in ultimul hal la Bucuresti.
Tipa de treaba. Lucreaza la Mec, e studenta in ultimul an la limbi straine, rade mult si are un ex care e jandarm, il cheama Cristian si seamana cu Cioaca.


Dudes, eu nu ma plang aici. Cand esti bolnav oricum o iei umpic pe carari. Si apoi e super tipa de la pansamente care te lasa sa-ti iei singur leocoplastul!


Cam asta e viata de spital. Trebuia sa zis ceva, e destul de marcant. Inca sunt debusolata, nici nu mai stiu ce am scris. Am inceput sa uit si nume si fac misto de mine cand vad ca sunt babe care se tin mai bine ca mine.
Va doresc sa nu ajungeti niciodata la spitalul judetean. Din tot sufletul.



si acum un gag involuntar de-al maica-mii de la care nu ma pot abtine.

Cand imi era foarte rau, ma intorc de la scoala vlaguita si oropsita, in ultimul hal de obosita, si cu ultimele puteri sun la usa. Deschide mama cu o fata deja ingrijorata si ma intreaba
"Ce-ai mama, ti-e rau tare?". Eu dau din cap in semn ca da, eram prea terminata sa vorbesc. Ea intreaba "Te doare burta?" Eu zic un da pricajit. Ea, cu o fata angelica imi ia ghiozdanul si ma intreaba "Te duci sa iei niste painica?".
Nu stiu cat de funny iese daca o cititi, fara intrepretajul meu dramatic dar va asigur ca faza a fost atat de criminala incat cu ultimul dram de cunostinta inainte sa ma trantesc violent pe pat m-a bufnit un ras semi-isteric.

Sa fim sanatosi! :D -sloganul meu pentru alegerile prezidentiale-

Before night falls...

Ce ma face pe mine sa iubesc filmul asta nu e titlul inspirat, nici macar Javier Bardem care este impecabil in rolul lui Reinaldo Arenas (revolutionar cubanez) ci constientizarea faptului ca tortura face artistul adevarat.

Povestea este bine scrisa si structurata, filmul in principal este unul bine produs si regizat. Singurul factor iritant este, dupa parerea mea jocul "mamei" lui Reinaldo, unde as vedea-o pe Penelope Cruz mult mai brutala si concentrata in locul lui Olatz Lopez Garmendia.

Frumusetea si naturaletea acelor zile dureroase cand Reinaldo se afla in inchisoare este marcata de aparitia a doua personaje contradictorii jucate de acelasi actor hipercunoscut in decurs de 11 minute. Primul ca Bon Bon, un transexual care in schimbul a 1000 de tigari a transportat (oarecum neconventional) romanul lui Arenas ce avea sa se publice in Franta.Al doilea ca locotenentul Victor care l-a obligat sa-si nege conditia sexuala desi el insusi era...nesigur.


Povestea curge simplu si natural, pastrandu-se atent datele autobiografice din romanul personajului principal care este deaseamenea si cel mai cunoscut.Filmul este plin de emotia vibranta cubaneza, de pasiunea pentru literatura si frumusete, sentimente din cele mai nobile de la oameni de toate tipurile. Trebuie sa vedeti "Before night falls" pentru a intelege notiunea de sacrificiu pentru arta. Sau daca nu, ca sa vedeti fundul lui Johnny Depp in costum de travestit.








"Leonardo da Vinci was homosexual, so was Michelangelo, Socrates, Shakespeare, and almost every other figure that has formed what we have come to understand as beauty. " Cuvinte care i-aua dus lui Bardem nominalizare la Oscar pentru Best Actor.

Cu tot respectul!

De vreo trei ani incoace pot sa recunosc ca am crescut si eu indeajuns incat sa ma tin la pas cu treburile de pe internet: youtube, blog-uri, forumuri...
Ca sa ma explic mai bine, recunosc ca cel mai mare stres pe care il am dupa ce citesc informatiile care imi trebuiesc este vremea comentariilor. Unele fiind constructive, ma chinui sa citesc macar trei sferturi, depinzand desigur de numar sau de valoarea informatiei primite. Ma inrosesc rau si incep chiar sa hiperventilez cand descopar oamenii care se baga aiurea in seama pe bloguri doar ca sa-si faca reclama la propriile miracole tehnologizate sau, cel mai rau caz, sa-si verse frustrarile de acasa pe oamenii care chiar au o opinie. Bottomline: COMENTARIILE SE FAC NUMAI PE SUBIECT, DACA CINEVA ARE CHEF SA STEA A TACLALE CU ALTCINEVA SAU SA SE CERTE, FACETI SCHIMB DE ADRESE DE MAIL SI LASATI OAMENII SA CITEASCA PE UN BLOG(SAU LA UN CLIP) RESPECTABIL COMENTARII RESPECTABILE.



Nu avem un blog popular si asta e ok, nu l-am construit ca sa devina sursa de venit. Sunt mandra ca pana acum NU am dat in certuri sau conversatii nefolositoare, si sper sa il pastram asa


Greenspotting multumeste pentru intelegere. Pace si prosperitate pentru tot restul verii. :)

Summer Buzz

In ultima vreme nici n-am mai apucat sa deschid calculatorul, dar mite sa vad daca blogul mai traieste. Apparently, it does.(phew) Treaba e ca toata lumea e ocupata in perioada asta, ba cu probleme, barfa, ba cu distractie si dubiozitati. Eu incep sa uit cum mai arata casa mea, sa prind bronz de tractorista si sa ma plang ca n-am destule accesorii. Concerte, party-uri cam slabut dar existente. Incep din ce in ce mai des sa stau seara si sa ma intreb "Ce naiba am facut toata ziua??". In schimb, toata lumea o duce prost cu banii, prin urmare greu cu deplasarile. Sper la o iesire undeva departe, departe de orasul asta puturos si uscat, poate undeva la tara sau in orice caz intr-un loc uitat de lume cu niste iarba pe care sa stau ca o plojnita si sa citesc romane dubioase.
Mai bine va las ca oricum nu pot sa leg doua propozitii coerente si in plus imi stric proaspata manichiura cu oja nesimtita.
Greu sa fii fata vara!


PS: pt feeling de vara, cititi "Generatia X"

Imi amintesc cand...

...m-ai invatat sa-ti raspund simplu si sincer;
...m-ai luat in brate si am trecut marea impreuna;
...radeai la balbele si greselile mele copilaresti;
...imi mangaiai parul incalcit;
...traversam orasul impreuna si talpile noastre deveneau una cu asfaltul;
...clipeam si degetul mic imi tremura de teama sa nu te mai vad;
...simteam ca respir prin plamanii tai;
...mi-ai descoperit imperfectiunile,si ti-ai afisat inocenta;
...stiai exact ce trebuie sa spui ca sa ma inveselesti;
...zambeam si uitam de toti si toate;
...
...
...
...
...
...te-am uitat.

Le cendre, mené par les ondes de bonne heure.

BUM.BUM.BUM.
TIC.
TAC.
TIC.
TAC.
Timpul si ritmul sunt esentialul ce te formeaza la 02.48. esti prea obosit sa respiri, prea agitat ca sa te gandesti. Te asezi, iti e mai bine. acum incepe totul. sprijinit de peretele negru, iti simti buzele invinetindu-se. inchizi ochii si deschizi inima prin urechi. puff!

Acum esti cenusa. esti o cenusa purtata de undele beat-ului. Esti una cu aerul incarcat de fum de tigara, una cu difuzoarele, una cu picatura de transpiratie sincera de dupa urechea persoanei care ai fost. Tu, praful, cauti sa te asterni. Dar vantul are alte planuri cu tine. Si-a gasit un prieten, o singura particula care il poate intelege si simti cu adevarat. te poarta prin parc, va jucati impreuna cu frunzele catifelate de primavara. Apoi te duce pe strada, va rostogoliti pe asfaltul rece si aspru, ca sa va poleiti sufletele de lacrimi si ganduri amare. Vantul rade de tine, caci tu inca te misti pe ritm, necontenit pe bataia obosita a aceluiasi "drum". Ii soptesti bland la ureche "parte din mine, parte din noi". Si o sclipire luceste in intuneric, din sufletele voastre de marimea unui creier de furnicuta. Veti zbura lin pana pe plaja.
Cerul instelat de deasupra apei, mereu obosit si plictisit, va saluta cascand pe o voce de bas.
Intri in apa rece si sarata, si iti amintesti de pleoapele caprioarei zgribulite care ti-a cerut un simplu sarut. Tot plutind in durerea ta, te zgarii din greseala de epava aproape inghitita de marea infometata. un strop de sange pateaza albastrul necrutator al marii, si ajunge pe o alga infrugurata. rogi vantul sa te poarte pe nisip. Odata ajuns, descoperi ca nu esti singur. O scoica batrana incepe o poveste: "Fiecare fir de nisip a fost o persoana ca si tine, rapita de vantul hapsan caruia ii place atat de mult sa va rascoleasca amintirile. Lacrimile voastre au format de fapt marea. Dorul usturator in care se imbaiaza spiritele libere ca sa..." Nu mai poti asculta. Urechile iti tiuie ingrozitor si o panica inimaginabila te patrunde pana la degetele picioarelor.

Deschizi ochii. In spatele tau, simti peretele negru vibrand. Inauntru, cateva persoane ascultand povestea MC-ului. Te uiti la ceas: 04.16.

TIC.
TAC.
TIC.
TAC.
BUM.BUM.BUM

Gata cu ineptiile, hai sa fim toti consumisti!!

M-am saturat de toata lumea care se da "eco". Doar fiind ca ai invatat un cuvant nou si il auzi pe la stiri nu inseamna ca te reprezinta. Mai bine priviti in jur si ganditi-va ca sunt oameni care mor de sete si voi stati jumatate de ora la dus sau ca delfinii mor pe capete in Marea Neagra si voi aruncati cu sticle de plastic in ea sau mancati chipsuri pe plaja. Cand vezi un semn pe-un tricou in mall si ti se pare ca e Mercedes, MAI UITA-TE O DATA!! S-ar putea sa fi gresit o liniuta. Si cand bagi in tine tot carnatu de Craciun mai vezi si pe la bietele animale carora le dau de mancare numai cacaturi. Stiti ce? S-o lasam pe Esca sa-si faca riduri ca vin inundatiile si sa mergem toti la o shaworma. Sa flegmam pe jos si daca tot suntem pe-acolo, sa mai aruncam si punga de la pizza de patiserie!!

De azi ma bag pe regim carnivor, multa bere si TOATE LUMINILE APRINSE!!





am fost oarecum ipocrita. voi credeti ce vreti.

**Merde,mille excuses!!**

Intre production orale (pt delf , nu va ganditi la prostii) si celelalte milioane de lucruri pe care le am de facut, dar pe care se pare ca nu le voi face niciodata (sau poate candva...in timp ce am un vis colorat si alb-negru in acelasi timp) m-am decis sa scriu ceva normal, intr-o perioada care, in mod normal m-ar introduce inntr-una din cele mai mari anormalitati care se petrec anual. Nu mi-a iesit, normal.

Vorbesc despre perioada care scoate ce-i mai fratuzesc din mine, toata treaba aia cu basca si accentul pe care il uraste toata lumea.Stiti voi, toata vrajeala aia cu "saptamana limbii franceze" care de fapt dureaza trei saptamani.Colac peste pupaza, au bagat si olimpiada la mijloc. Fix undeva la mijloc, mai exact, pe 14 martie(ring any bells? targul de universitati?).

Aici intervin reminescentele Dianei, urlatul profesoarelor de franceza, petrecerile cu vin si bere si sandwich-urile cu branza(mai repede cascaval, dar branza suna mai frantuzesc). Undeva, pe o floare de zambila uscata sunt eu, incercand sa fac macar jumatate din lucrurile pe care ar trebui sa le fac.

Cineva tot o sa vina sa intebe "De ce te stresezi atat?". Pledez vinovata. Imi place. Imi plac alea zece cuvinte pe care ma tot chinui sa mi le amintesc in fiecare an. Imi place sa lucrez o gramada la un articol, un afis sau orice. Si chiar si cand primesc strambaturi dezaprobatoare, ma straduiesc. Nu sunt cine stie ce workaholic, nici macar cine stie ce geniu antreprenor. Dar asa e viata. Radem glumim...





{So if you ask me "Do you belive in God?", forgive me if I answer "Does God belive in me?"}

PS:videoclipul asta... nu l-am vazut niciodata integral, m-am limitat la a ma bucura doar de "sunete".

Inquiets

Je regarde vers le bas. Qu'est-ce que je cherche? Moi-meme je ne le sais... Peut-etre une autre chance, peut-etre le courage, peut-etre d'autres choses sans importance. J'avais toutes les choses ordonnees, toutes arrangees comme l'arbre de Noel. J'aimerais entendre une conte avec des roses.Quoi?Je n'ame pas les roses...Maintenant, mes liaisons sont bloquees, mes couches se sont colees, ma consience toute en desordre... Je regarde devant moi. Je suis seule, personne a cote de moi.Desole, je pense, je les ai toutes elognes.C'est le temps pour penser.Pour croire.Pour dire a soi ce qu'on pense. Il y aura un debat. Moi, je serais les deux : le vainqueur et le vaincu.Attend un peu! C'est toujours moi qui a la faute? Personne d'autre?Pas possible!, me suis-je dit.

Who are you to disobey my orders? What did I do to make you crush my little world? You broke my little white fence, which i painted myself with great care. Shall I expect you to come back? Shall I fix my fence or build a door instead? You shall have to knock for i have found no use for a doorbell. I found my little animals crying, for they were never hurt before. They were looking quite frightened and they confessed that they will never get close to the fence again. They were all gathered in the middle of my mind garden, singing themselves to sleep. But asleep they have never been!

Este mai usor sa te ascunzi dupa limbi straine, fiindca limba ta e aceea care iti face cel mai mult rau.

Mean(ings)

Ti se intampla uneori sa-ti testezi limitele. Sa vezi cat de departe poti ajunge,cat de mult rau poti crea. Iti place sa ii chinui pe cei mai mici ca tine. Iti da satisfactie un caine in stare de putrefactie care a murit, nevinovat, prada unei minti blonavicioase ce i-a hotarat soarta. In timp ce ochii iti cutreiera, iei in batjocura o femeie batrana al carei unic scop e acela de a traversa strada. Privesti pe sus, ei nu te merita. Un copac indrazneste sa-si verse pruncul ars de soare si patat de cosmaruri peste tine. O frunza. Nervos, ii rupi ramura. Se uita incordat la tine, iar tu ii razi in fata. Plange. Te asezi pe banca, mandru ca azi a fost o zi fructuasa. In pumnul tau zace o buburuza care n-a vrut decat sa-ti arate ca nu esti singur. Dar esti. Ochii tai sunt reci si nu-ti pasa de nimic. Esti un cliseu. Da, ai auzit bine. Dar nu-ti pasa, fiindca cliseelor nu le pasa de nimic. Asta te face veritabil.

Esti ca si textul asta. Compact si greu de citit. Nu permiti oamenilor sa te vada asa cum esti. Colegii tai te considera exemplar. N-ar putea sa creada ca tu ai omorat o musca.Esti un mincinos. Iti place sa te prefaci, si sa lasi impresia ca ai putea fi ceea ce nu esti. Un « amic » (sau cel putin asa crede el) te taraste intr-o zi la o galerie de arta contemporana. Refuzi sa privesti spre munca neincetata depusa de artist pentru incantarea ta. Asta te face sa te simti implinit. Esti inconjurat numai de obiecte. Le poti manipula dupa bunul plac. Satisfactia ti se mareste considerabil si reusesti sa afisezi o grimasa, pe care obiectele ar considera-o un zambet. Decizi sa-ti ridici capul, sa-ti faci vazuta expresia. Atunci ti se taie respiratia. Privesti, observi, contemplezi, apoi te pironesti in fata ei. « Ce forme ! Cata expresivitate !! » Asa, zambetul devine sincer si tu esti complet schimbat. Ochii ti se imbuneaza, oglindindu-ti sufletul. Ti-a spus totul. Tot ce trebuia sa stii despre viata, moarte, responsabilitate, bunatate, fericire, iubire, iertare. Esti un cliseu uluit. Iti imaginezi ca viata ti-a dat a doua sansa. E incredibila ! Cand ti se pare ca o cunosti, ca ai aflat totul despre ea, gaseste inca o maniera pentru a te surprinde si a te invata ceva. Este semnul pe care l-ai visat de mic copil, atunci cand iti diplacea groaznic vocea mamei tale in timp ce-ti canta de noapte buna. Acum intelegi tot. Si iti pare rau pentru mama, pentru toti oamenii minunati din viata ta. Alergi prin parc si iti ceri scuze de la copac si plantezi altul langa el sa-i tina de urat. Alergi descult prin oras impreuna cu prietenii tai, imartind zambete si bunavointa. Acum esti un cliseu fericit, dar iar nu-ti pasa. Pentru ca nu mai esti singur. Esti cu ea .E incriptata in mintea, inima, si peretele dormitorului tau. E o fotografie.

PS: scris de asta vara, nepostat din motive personale

Under the Scotsman's kilt

Ochii tai verzi au vazut multe, pana la luna din seara aceasta. E ora 6 si e intuneric.

Ai inceput de mic copil o viata banala, pentru ca si parintii tai au facut acelasi lucru.Ai mers de la 2 ani si ai invatat sa citesti la 7,nu pentru ca ti-ar fi facut placere ci pentru ca ti s-a spus ca asa vei ajunge cineva. Insa caligrafia n-a fost punctul tau forte. Ai simtit adevarata pasiune in ziua in care invatatoarea ta a spus :"Astazi invatam cifrele". Ti-a placut matematica. Ai fost mereu preferatul profesoarei, pentru ca simteai ca iti depasesti conditia de fiecare data cand reuseai sa duci la capat un calcul, o probelma si mai tarziu demonstratia unei teoreme.

Tot interesul tau a trecut in fad, pentru ca ochii tai au vazut 15 ani de glorie si oglinda te-a invatat ca ceva trebuie sa se schimbe la tine. Nu ai dormit o noapte. Ochii tai au staruit in fata lunii verzi si ti-au spus "maine vedem dragoste". Ai ras si ai deschis caietul cu patratele, cautand cumva sensul vietii. Dar nu s-au inselat.

A doua zi au vazut-o. Simpatica si jucausa, iubitoare de litere. Te-ai conformat , ai iubit-o. Ai iubit-o 3 luni, 3 ani chiar. Ati trait clipe de neuitat impreuna. Ati ras si ati glumit si v-ati jucat. Numele ei a fost scris de nenumarate ori pe marginea caietului cu patratele.

Pana cand oglinda a ras de tine si ti-a spus ca esti prea serios. Atunci ochii au intervenit si ti-au prezentat a doua dragoste: heroina. Erai multumit. Viata, ti-o injectai in sange si moartea dansa in jurul tau. Umorul tau sadic si precis, actiona in mod matematic. Fata iubitoare de litere a plans pentru tine, si tu ai convins-o ca totul era vina ei. Ti-ai rupt caietele cu patratele si le-ai dat foc, pentru ca ti-era frig. Traiai intr-o casa parasita care candva servea la adapostul cainilor. Acum te adapostea pe tine si pe prietenii tai care pareau a te considera un fel de "intelectual".

Intalnirea cu realitatea a concordat cu cea cu judecatorul. Pentru ca inca erai minor si pentru ca in trecut rezultatele tale din trecut se dovedeau promitatoare, ai scapat cu 6 luni de munca in folosul comunitatii. Oglinda a ras de tine si te-a intrebat cum ai putut sa fii asa natang. Ochii tai au inceput s-o urasca. Ti-ai dat seama ca asa nu merge. Parintii tai te-au primit inapoi si te-au sustinut in timpul facultatii. Ai iesit contabil, primul din clasa.

Ai inceput sa lucrezi la o companie mica, pentru un salariu infim. Apoi, marea ocazie a vietii tale s-a ivit in jurul varstei de 26 de ani, atunci cand oglinda a decis ca va trebui sa renunti la tricou si sa il schimbi cu o camsa. Ai primit un job oarecum important si te simteai bine.

Lucrezi de zece ani acolo si sotia ta te adora. Fetita ta a invatat sa citeasca de la 4 ani, si acum incerci sa o inveti cifrele insa nimic nu poate sa o convinga ca sunt folositoare. Esti oarecum fericit, preferi caietul cu patratele in schimbul colilor albe si secretara ta iti surade mereu cu subinteles. Privesti fereastra, insa nu pentru a admira cladirea de birouri din fata. Ci pentru ca ochii tai se oglindesc in ea si iti spun ca totul o sa fie bine. Oglinda din sertarul biroului rade de tine pentru ca ai un inceput de chelie, dar tie nu-ti pasa. E 5.59. Luna stralucea acum un minut, dar acum s-a pierdut printre norii patati de cosmaruri. Poate ca o doza ti-ar prinde bine. Ochii tai incarcati privesc ciferele ceasului si literele colilor din fata. E ora 6 si e intuneric.

Inspirat de rolurile si accentul lui Ewan Mcgregor(care nu are ochii verzi).

Despre cenzura si alte libertati

Esti om.Iti deschizi gura cu buze uscate si inspiri adanc,cat sa-ti umpli plamanii cu aer rece.Te imbeti cu fericire,cazi in gol si te zvarcolesti in propria nimicnicie,in timp ce te amagesti ca esti viu.Esti liber.Liber sa (te) cenzurezi in voie,sa razi de altii fara sa te privesti in oglinda,in timp ce altii rad de tine fara sa…ai ghicit…fara sa se uite in oglinda.
Ai libertatea de a purta o masca si de a te preface ca esti zeu,de a imprumuta idei deja framantate de alte minti,de a privi printr-un val de ceata universul,percepandu-l in chip schimonosit.
Noi te privim si avem tendinta sa dramatizam totul.Tanjim dupa libertatea ta,deliram.Tu adaugi fiecarui delir un strop de macabru,pentru ca inspiri un gand asasin: te vom ucide,iar atunci cand narile noastre vor simti mirosul de sange inchegat,vom sti ca asa miroase libertatea.
Dincolo de fatada asta ipocrita,prea putini isi dau seama cat de tare se inseala atunci cand confunda mirosul banilor sau al sangelui cu cel al independentei.Ne luptam dintotdeauna pentru ceva ce avem deja.Problema fundamentala a societatii noastre nu este lipsa libertatii,ci lipsa unei metode eficace de dirijare si inventariere a acesteia.
Cu libertatea am creat acel repugnant instrument numit razboi,pentru a mai stoarce niste libertate unii de la altii.Am nascocit,de asemenea,povesti despre vicii si malefic,care i-au inspirat pe oamenii cu caracter tare (asa cum Hitler,Stalin sau Mussolini l-au citit pe Nietzsche,fapt care i-a ajutat sa-si dezvolte perceptia trunchiata asupra lumii).Am avut libertatea sa ne razvratim,sa pornim revolutii,sa venim cu inovatii,sa fim azi hippie si maine punk,sa credem in ce dumnezeu vrem,sa avem defecte,sa fumam,sa mintim si sa uitam,dar n-am avut nicicand libertatea sa calcam in picioare si sa terfelim libertatea altora.Si cu toate astea,noi ne-am zdrobit principiile si am luptat mereu cu morile de vant,doar pentru a avea mai mult pentru sine.Dependenta de libertate este dureroasa,pentru ca ai tendinta sa nu te mai opresti nicodata,din moment ce-ai intrat in joc.Secole intregi ni se aseaza dovada la picioare,dar noi suntem prea ignoranti (sau poate ca reflectam prea putin),ca sa realizam ca firea umana este prea expansiva pentru a invata sa puna punct,sa faca pace,sa respecte legi (pe cele intr-adevar juste,nu toate elucubratiile scornite de parlamentari alienati) si mai ales,sa nu cenzureze.
Principala lectie pe care oamenii trebuie sa o invete este ca parfumul libertatii este cel al pacii; o pace bine-meritata dupa sutele de razboaie sangeroase pentru suprematie,si mai ales dupa miile de razboaie frustrate ce s-au dat in interiorul fiintelor umane inca de la antropogeneza.

To all those people doin' lies,

Don't do it, don't do it.

Inject your soul with liberty,

It's free, it's free.

Salvation, salvation, salvation is free…

Nu Va Impacientati!

Pentru ca Dede detine monopolul posturilor, indraznesc sa intrerup acest circuit vicios, si sa comit o crima, aceea de a va lipsi de diacritice.


Da, a venit scoala. Buuun. Si da, exista si profesori noi si elevi noi, unii mai diferiti decat altii. Insa noi suntem aceiasi.

La ordinea de zi: salutul oamenilor pe care ii cunosti de-a lungul coridoarelor, insotit de un zambet si o indiferenta apasata fata de ceilalti care, de obicei, te privesc un pic cam ciudat ( sau cel putin pe mine).

Deja se simte presiunea, incep zvonuri despre sezonul de baluri, primele teste anuntate,primele proiecte, primele note (la matematica, desigur). Profesorii incep sa se agite si sa intre serios in ceea ce numesc "materia interesanta de anul acesta". Dar socul lipseste. Emotia zace undeva, intr-o stare latenta.
Probabil inca a mai ramas in vacanta.

In privinta bobocilor, mi se par unii un pic mai infipti decat noi, altii un strop mai rasariti. Cert este ca ritualul liceului nostru de initiere este relativ non-violent, un plus pentru boboci/minus pentru inititiati, presupun.

Now everybody say: OLD NEWS!

Ceva nou?
Au inceput restaurarile liceului(undeva in jurul sfarsitului lunii august), soldate cu distrugerea curtii mari si inaccesibilitatea unei aripi a liceului.
Lipsa unuia dintre magazine=crima la coada/murit de foame/adu-ti sandwich(si apa).

Faptul ca vechea noastra clasa coincide cu cea noua nu face decat sa ne aminteasca de urma de banana stricata de deasupra tablei, si de bancile cu majoritatea numelor colegelor mele.

In principiu, acesta este sentimentul pe care mi l-au lasat primele doua saptamani petrecute in colegiul nostru "elitist". As relua titlul, but it has been done before.

Imagine all the people
Living life in peace.
(nu si in liceul nostru)

Decameronul

E ciudat cat de mult te poate induce in eroare o carte care se doreste a te ilumina.Spun asta pentru ca de cateva zile incoace gandul meu zboara undeva in neant,afara din perimetrul iluzoriu al creierului meu rudimentar.Eliberat din cap si strain de barbarismul transparent al contemporaneitatii,gandul crancen goneste neobosit si sare intransigent peste hopuri insemnate,precum secole,sau oameni si iubirile lor,sau religii si dumnezei,sau culturi si arta.Si nu poposeste decat cu vreo sapte sute de ani in urma,intr-o lume macinata de razboaie,udata cu sange,pazita cu credinta,rasplatita cu entuziasm,in care caracterele tari,frumusetea trupurilor,pacatele capitale si valorile morale erau parca vazute sub lumina altui soare.Gandul meu zboara in Florenta,pe la 1350,unde il intalneste pe cel al lui Boccaccio si incepe,lihnit,sa se hraneasca cu seva personalitatii lui,sa fure de la acesta cateva seminte de inspiratie,pe care sa le sadeasca in capetele unor nenorociti nascuti cu mai putin si sa le ude cu transpiratie dulce,purgativa.Gandul meu se furiseaza intre paginile Decameronului, se farama in bucati si se ascunde atat de bine intre cele 100 de povesti,incat devine imposibila o diferentiere curata intre ce-a fost opera marelui maestru Boccaccio si ce-a fost gandul meu.Si asa,cu gandul dus departe,respirand frenezie si expirand disperare acida,clocotitoare,trebuie sa marturisesc ca aceleasi simtiri (admiratie si tristete doboratoare) care-l incercau pe adolescentul miop al lui Eliade,citind "Un om sfarsit" de Giovanni Papini,ma incearca si pe mine acum,la lecturarea acestui decameron inspirat,dar mai ales muncit,al lui Boccaccio.Ceea ce insa ma intriga si ma indeamna sa ma afund in ticuri si-n cearcane este cantitatea monstruoasa de timp care s-a scurs de atunci.Si fac aceste declaratii aparent absurde nu pentru a demonstra ca sunt capabila de plasmuiri ale realitatii,ci tocmai dintr-un motiv care-l contrazice pe acesta: in sapte secole ce-au oferit lumii genii ale literaturii si opere fructuoase s-au cam epuizat si inspiratia,si subiectele fara cusur,si imaginatia odinioara bogata.Asa ca,daca Decameronul constituie inceputul,piatra de temelie a cladirii ce se numeste nuvela,prototipul literaturii epice,atunci mie nu-mi mai ramane decat sa constat ca acest edificiu a fost finalizat cu mult inaintea nasterii mele si ca eu nu mai am nici subiecte de povestit,nici personaje de conturat si nici locuri de descris.Si tocmai pentru ca de acum sapte sute de ani se scrie fara restrictii de moravuri sau transfigurari doctrinare,pot considera Decameronul o biblie si cele zece zile de povesti Decalogul crestin si le pot respecta ca atare.Sau cel putin asta aveam de gand inainte sa incep sa insir aceste elucubratii care mi-au eliberat,intr-o oarecare masura,mintea.Am avut o revelatie prin constientizarea faptului ca traiesc in Romania,intr-o societate fada si lamentabila,in anul 2008 si ca valorile si credintele mele nu ar reusi sa starneasca decat rasul anturajului meu,in cazul in care as recunoaste ca sunt in concordanta cu cele ale lui Boccaccio.Decameronul este,in concluzie,cartea care m-a iluminat,care m-a pus in dificultate prin nelinistea la care mi-a osandit sufletul si prin confuzia cu care mi-a luat in stapanire mintea si mai ales,semnul de intrebare la care ma tem ca nu voi fi vreodata capabila sa raspund.