Cu tot respectul!

De vreo trei ani incoace pot sa recunosc ca am crescut si eu indeajuns incat sa ma tin la pas cu treburile de pe internet: youtube, blog-uri, forumuri...
Ca sa ma explic mai bine, recunosc ca cel mai mare stres pe care il am dupa ce citesc informatiile care imi trebuiesc este vremea comentariilor. Unele fiind constructive, ma chinui sa citesc macar trei sferturi, depinzand desigur de numar sau de valoarea informatiei primite. Ma inrosesc rau si incep chiar sa hiperventilez cand descopar oamenii care se baga aiurea in seama pe bloguri doar ca sa-si faca reclama la propriile miracole tehnologizate sau, cel mai rau caz, sa-si verse frustrarile de acasa pe oamenii care chiar au o opinie. Bottomline: COMENTARIILE SE FAC NUMAI PE SUBIECT, DACA CINEVA ARE CHEF SA STEA A TACLALE CU ALTCINEVA SAU SA SE CERTE, FACETI SCHIMB DE ADRESE DE MAIL SI LASATI OAMENII SA CITEASCA PE UN BLOG(SAU LA UN CLIP) RESPECTABIL COMENTARII RESPECTABILE.



Nu avem un blog popular si asta e ok, nu l-am construit ca sa devina sursa de venit. Sunt mandra ca pana acum NU am dat in certuri sau conversatii nefolositoare, si sper sa il pastram asa


Greenspotting multumeste pentru intelegere. Pace si prosperitate pentru tot restul verii. :)

Vision d’un artiste,cica.

C’était une chaude et humide nuit d’avril. Les fleurs et les arbres étaient tous muets, à l’attente de l’été. Une belle femme, aux cheveux rouges et yeux verts courrait dans une ruelle étroite, bordée d’arbres. Une lumière étrange regnait dans cette ruelle, d’un coin jusqu’à l’autre. La femme portait une blouse blanche et une jupe rouge qui lui arrivait jusqu’au genou. Elle courait parce qu’elle était en retard. Quinze minutes la separent d’une fête organisée par son chef,où sa presence était vitale. Voilà pourquoi elle essaiait de mettre son rouge et de coiffer ses cheveux en même temps. C’était un peu difficile, mais elle l’avait fait mille fois auparavant. Dans son grand sac elle avait une robe rouge assortie aux talons qu’elle portait. Elle ne s’arrêtait pas de courir. La ruelle ne faisait qu’écouter les bruits faites par la femme.

Silence. Clic! “Oh, non!”pensa la femme. Un talon s’était cassé. Quoi faire maintenant? Paniquée, elle s’est traînée sur le trottoir. Elle s’assit. Elle sortit son téléphone du sac, et commença à chercher des numéros. Mais surprise! Elle n’avait pas de signal. “ Peut-être un taxi va passer par ici..” s’encourageait la femme. Un petit vent commença, et les arbres faisaient un bruit, comme s’ils riaient. “ Qui est-ce que je veux tromper? J’ai jamais vu des voitures passer par ici.” La femme ne trouva qu’une solution. Elle s’appuya contre un arbre et fuma une cigarette. La relaxation était complète. La femme leva ses grands yeaux verts et regarda le ciel. Il commença a pleuvoir.

CLIC!, fit l’appareil du photographe. “MAARC! T’es là?”

La semaine de la langue française,

6-22 mars 2009

PS: asta ca sa nu ziceti ca v-am mintit in postul trecut :P

Mean(ings)

Ti se intampla uneori sa-ti testezi limitele. Sa vezi cat de departe poti ajunge,cat de mult rau poti crea. Iti place sa ii chinui pe cei mai mici ca tine. Iti da satisfactie un caine in stare de putrefactie care a murit, nevinovat, prada unei minti blonavicioase ce i-a hotarat soarta. In timp ce ochii iti cutreiera, iei in batjocura o femeie batrana al carei unic scop e acela de a traversa strada. Privesti pe sus, ei nu te merita. Un copac indrazneste sa-si verse pruncul ars de soare si patat de cosmaruri peste tine. O frunza. Nervos, ii rupi ramura. Se uita incordat la tine, iar tu ii razi in fata. Plange. Te asezi pe banca, mandru ca azi a fost o zi fructuasa. In pumnul tau zace o buburuza care n-a vrut decat sa-ti arate ca nu esti singur. Dar esti. Ochii tai sunt reci si nu-ti pasa de nimic. Esti un cliseu. Da, ai auzit bine. Dar nu-ti pasa, fiindca cliseelor nu le pasa de nimic. Asta te face veritabil.

Esti ca si textul asta. Compact si greu de citit. Nu permiti oamenilor sa te vada asa cum esti. Colegii tai te considera exemplar. N-ar putea sa creada ca tu ai omorat o musca.Esti un mincinos. Iti place sa te prefaci, si sa lasi impresia ca ai putea fi ceea ce nu esti. Un « amic » (sau cel putin asa crede el) te taraste intr-o zi la o galerie de arta contemporana. Refuzi sa privesti spre munca neincetata depusa de artist pentru incantarea ta. Asta te face sa te simti implinit. Esti inconjurat numai de obiecte. Le poti manipula dupa bunul plac. Satisfactia ti se mareste considerabil si reusesti sa afisezi o grimasa, pe care obiectele ar considera-o un zambet. Decizi sa-ti ridici capul, sa-ti faci vazuta expresia. Atunci ti se taie respiratia. Privesti, observi, contemplezi, apoi te pironesti in fata ei. « Ce forme ! Cata expresivitate !! » Asa, zambetul devine sincer si tu esti complet schimbat. Ochii ti se imbuneaza, oglindindu-ti sufletul. Ti-a spus totul. Tot ce trebuia sa stii despre viata, moarte, responsabilitate, bunatate, fericire, iubire, iertare. Esti un cliseu uluit. Iti imaginezi ca viata ti-a dat a doua sansa. E incredibila ! Cand ti se pare ca o cunosti, ca ai aflat totul despre ea, gaseste inca o maniera pentru a te surprinde si a te invata ceva. Este semnul pe care l-ai visat de mic copil, atunci cand iti diplacea groaznic vocea mamei tale in timp ce-ti canta de noapte buna. Acum intelegi tot. Si iti pare rau pentru mama, pentru toti oamenii minunati din viata ta. Alergi prin parc si iti ceri scuze de la copac si plantezi altul langa el sa-i tina de urat. Alergi descult prin oras impreuna cu prietenii tai, imartind zambete si bunavointa. Acum esti un cliseu fericit, dar iar nu-ti pasa. Pentru ca nu mai esti singur. Esti cu ea .E incriptata in mintea, inima, si peretele dormitorului tau. E o fotografie.

PS: scris de asta vara, nepostat din motive personale

Under the Scotsman's kilt

Ochii tai verzi au vazut multe, pana la luna din seara aceasta. E ora 6 si e intuneric.

Ai inceput de mic copil o viata banala, pentru ca si parintii tai au facut acelasi lucru.Ai mers de la 2 ani si ai invatat sa citesti la 7,nu pentru ca ti-ar fi facut placere ci pentru ca ti s-a spus ca asa vei ajunge cineva. Insa caligrafia n-a fost punctul tau forte. Ai simtit adevarata pasiune in ziua in care invatatoarea ta a spus :"Astazi invatam cifrele". Ti-a placut matematica. Ai fost mereu preferatul profesoarei, pentru ca simteai ca iti depasesti conditia de fiecare data cand reuseai sa duci la capat un calcul, o probelma si mai tarziu demonstratia unei teoreme.

Tot interesul tau a trecut in fad, pentru ca ochii tai au vazut 15 ani de glorie si oglinda te-a invatat ca ceva trebuie sa se schimbe la tine. Nu ai dormit o noapte. Ochii tai au staruit in fata lunii verzi si ti-au spus "maine vedem dragoste". Ai ras si ai deschis caietul cu patratele, cautand cumva sensul vietii. Dar nu s-au inselat.

A doua zi au vazut-o. Simpatica si jucausa, iubitoare de litere. Te-ai conformat , ai iubit-o. Ai iubit-o 3 luni, 3 ani chiar. Ati trait clipe de neuitat impreuna. Ati ras si ati glumit si v-ati jucat. Numele ei a fost scris de nenumarate ori pe marginea caietului cu patratele.

Pana cand oglinda a ras de tine si ti-a spus ca esti prea serios. Atunci ochii au intervenit si ti-au prezentat a doua dragoste: heroina. Erai multumit. Viata, ti-o injectai in sange si moartea dansa in jurul tau. Umorul tau sadic si precis, actiona in mod matematic. Fata iubitoare de litere a plans pentru tine, si tu ai convins-o ca totul era vina ei. Ti-ai rupt caietele cu patratele si le-ai dat foc, pentru ca ti-era frig. Traiai intr-o casa parasita care candva servea la adapostul cainilor. Acum te adapostea pe tine si pe prietenii tai care pareau a te considera un fel de "intelectual".

Intalnirea cu realitatea a concordat cu cea cu judecatorul. Pentru ca inca erai minor si pentru ca in trecut rezultatele tale din trecut se dovedeau promitatoare, ai scapat cu 6 luni de munca in folosul comunitatii. Oglinda a ras de tine si te-a intrebat cum ai putut sa fii asa natang. Ochii tai au inceput s-o urasca. Ti-ai dat seama ca asa nu merge. Parintii tai te-au primit inapoi si te-au sustinut in timpul facultatii. Ai iesit contabil, primul din clasa.

Ai inceput sa lucrezi la o companie mica, pentru un salariu infim. Apoi, marea ocazie a vietii tale s-a ivit in jurul varstei de 26 de ani, atunci cand oglinda a decis ca va trebui sa renunti la tricou si sa il schimbi cu o camsa. Ai primit un job oarecum important si te simteai bine.

Lucrezi de zece ani acolo si sotia ta te adora. Fetita ta a invatat sa citeasca de la 4 ani, si acum incerci sa o inveti cifrele insa nimic nu poate sa o convinga ca sunt folositoare. Esti oarecum fericit, preferi caietul cu patratele in schimbul colilor albe si secretara ta iti surade mereu cu subinteles. Privesti fereastra, insa nu pentru a admira cladirea de birouri din fata. Ci pentru ca ochii tai se oglindesc in ea si iti spun ca totul o sa fie bine. Oglinda din sertarul biroului rade de tine pentru ca ai un inceput de chelie, dar tie nu-ti pasa. E 5.59. Luna stralucea acum un minut, dar acum s-a pierdut printre norii patati de cosmaruri. Poate ca o doza ti-ar prinde bine. Ochii tai incarcati privesc ciferele ceasului si literele colilor din fata. E ora 6 si e intuneric.

Inspirat de rolurile si accentul lui Ewan Mcgregor(care nu are ochii verzi).