9 secunde

Mirosul impregnat în pielea ei de mai bine de doi ani, ceva ce aduce a vanilie, trezeşte acum amintirea clipelor ce altădată îi dădeau peste cap bătăile inimii care crăpau pieptul fin, iar sângele se împrăştia în cascade fierbinţi revărsate în inimă adânc. Se iubeau.
E moale. Simte. E catifelată. Lacrimile nu ezită să apară. E albă. Pielea ei, o hartă întreagă şi veche care îngroapă amintiri şi simţiri grele, uşor de descoperit dar prea complicat să fie controlate sau stăpânite.
Îşi aminteşte cum era în întregime a lui, se dăruia fără ezitare; ştia şi aştepta ca degetele lui să-i încalece gamba , apoi să se urce,uşor, cotind spre genunchi şi ţinând-o drept în faţă.
Încercă să imite gesturile lui. Realizează că nici măcar ea nu se cunoaşte la fel de bine cum o cunoştea el. Atingerile ei nu înseamnă nimic. Nu-i face inima să i-o ia din loc şi să mute munţii,iar sângele care de-abia s-ar prelinge din vinişoare n-ar putea nici măcar să înece o musculiţă. Ar vrea să mai îşi dea o şansă dar deja pielea ei ca şi mângâiată cu spini.
Dezamăgită şi fără pic de încredere în paşii ei, se îndreaptă spre fereastra mare, aproape cât un perete de înaltă. Priveliştea e frumoasă, dar prea agitată. Cândva trecuse peste acest lucru uşor. Era mai frumos când era el acolo în spate, sprijinit de palmele ei şi privindu-şi reflexiile nudurilor reciproc, lipsiţi însă de acel instinct animalic, aparent prezent.
Revenind la agitaţia de jos şi la felinarele veşnic aprinse, îşi aminteşte că e singură, şi nu pentru un moment, sau pentru ca Emil ar fuma o ţigară(ar fi vrut ea),nici măcar o săptămână. Realizează acum, în faţa acelui geam îmbibat cu urmele degetelor lui,a palmei ei, cu un sentiment de ură nejustificată de sine, că va fi pentru totdeauna aşa.
Deschide fereastra, de această dată fără ezitare , priveşte încă o dată larg imaginea nopţii de vară asupra acelui oraş ca şi cum ar înghiţi cu ochii panorama. Genunchii încep să-i tremure. Mai are doar un singur pas…9 secunde îi ajung cât să parcurgă în cădere liberă cele 12 etaje. Ştie că nu există cale de întoarcere în faptele ei,nici măcar în dragoste, iar iubirea pentru el reprezentând doar o piedică în viitor lui şi în viaţa ei totul.
În spate,la etajul 12, în apartamentul 47 lampa continuă să lumineze vag livingul şi o urmă în hol; sticla de whisky goală este aruncată pe duşumea, ţigările împrăştiate pe măsuţa de bambus. Toate acestea construiau o viaţă,cândva, acum 9 secunde…